Deputatul Tudor Ciuhodaru cere introducerea obligativităţii declarării unui “cazier medical” pentru demnitari, act ce va putea fi accesat doar la cererea instanţei pentru a evita fentarea “scutirilor” la încarcerare sau la alte manifestări de tip anchetă, cercetări, declaraţii în calitate de martori etc. Doctorul, specialist în urgenţe, dar şi în treceri de la un partid la altul, intenţionează să depună la Camera Deputaţilor un proiect legislativ care să prevadă obligativitatea declarării unui aşa-numit “cazier medical” pentru demnitari, autorităţi publice, şefi de deconcentrate şi orice ordonator de credite. Politicianul este de părere că scopul acestui proiect legislativ constă în prevenirea utilizării datelor medicale pentru obstrucţionarea justiţiei, mai precis pentru evitarea situaţiilor de încercare de fraudare a detenţiei sau chiar a anchetării, totul în baza unor motive medicale inventate sau “îmbunătăţite” prin pile pe la doctori. “Nu mai e o noutate în România ca un demnitar să nu suporte regimul de detenţie din cauza bolilor apărute peste noapte sau să poate fi tratat doar peste mări şi ţări, ca ordonatorii de credite anchetaţi pentru fraudă să ajungă la urgenţe chiar în ziua în care trebuie să se prezinte în faţa DNA-ului, ca cei pasibili de anchetă sau cei care trebuie schimbaţi din funcţii să intre subit în concediu medical”, a spus medicul deputat Ciuhodaru care mai subliniază faptul că “multiplele controverse legate de posibila obstrucţionare a justiţiei în toate aceste cazuri în care sunt implicaţi adesea cei care ne conduc, justifică pe deplin un astfel de proiect legislativ”. Cazierul medical va cuprinde totalitatea datelor medicale care atestă starea de sănătate a celor aflaţi în astfel de funcţii prin alegeri, concurs sau numire în condiţiile respectării confidenţialităţii şi secretizării. “Cazierul medical va fi actualizat ori de câte ori survin modificări în starea de sănătate obiectivate prin documente medicale. Cazierul medical va putea fi accesat doar la cererea instanţelor. El va fi utilizat pentru clarificarea evoluţiei situaţiei medicale prevenind obtrucţionarea Justiţiei. Conform acestui proiect legislative, depunerea unui cazier medical care nu corespunde adevărului constituie infracţiune de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. Nerespectarea termenelor de depunere a cazierului medical constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 50 lei la 2.000 şi duce automat la sesizarea din oficiu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai adaugă dr. Tudor Ciuhodaru în prezentarea proiectului său.