x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNA a retras licenţa Money.ro TV. Televiziunea lui Sorin Freciu se închide oficial

CNA a retras licenţa Money.ro TV. Televiziunea lui Sorin Freciu se închide oficial

11 Sep 2013   •   08:21
CNA a retras licenţa Money.ro TV. Televiziunea lui Sorin Freciu se închide oficial
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să retragă licenţa audiovizuală a Money.ro TV, din cauză că emisia televiziunii a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a notifica în acest sens Consiliul.

Potrivit articolului 57, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului".

Reprezentanţii CNA au făcut mai multe controale la sediul Money.ro TV din Bucureşti, constatând că televiziunea nu mai emite.

Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor CNA, televiziunea şi-a întrerupt emisia mai mult de 96 de ore şi nu a notificat Consiliul pentru a preciza care sunt motivele pentru care şi-a încetat emisia.

 Totodată, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că, marţi dimineaţă, Consiliul a primit o adresă de la societatea Media Advertising & Sales SRL, potrivit căreia structura acţionariatului a fost modificată pe 31 iulie. De asemenea, Media Advertising & Sales SRL a solicitat CNA amânarea discutării situaţiei Money.ro TV.

Consiliul a decis, însă, să nu amâne discutarea situaţiei Money.ro TV, iar, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis să retragă licenţa audiovizuală a Money.ro TV.

Retragerea licenţei Money.ro TV a fost aprobată cu nouă voturi "pentru" (Laura Georgescu, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Christian Mititelu, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Lorand Turos şi Florin Gabrea). Cristina Trepcea a votat "împotriva" retragerii licenţei Money.ro TV.

Potrivit datelor depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, asociaţii societăţii Media Advertising & Sales SRL sunt: Sorin Freciu - asociat principal (75%), Webster Gaz Group SRL (20%) şi Codiţă Sorin (5%).

Televiziunea Money.ro TV, controlată de Sorin Freciu, este diferită de postul The Money Channel, deţinut de Realitatea Media SA.

Televiziunea Money.ro TV a fost lansată în octombrie 2012. Sorin Freciu a primit, pe 11 octombrie 2012, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunea cu profil economic Money.ro TV, pe o licenţă pe care o deţinea din luna iulie a aceluiaşi an, la noul post lucrând întreaga echipă care, până la momentul respectiv, realizase programele pentru postul The Money Channel, operat de Realitatea Media.


×