x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNA va trimite o scrisoare de atenţionare postului România TV pentru a nu mai utiliza sigla "RTV"

CNA va trimite o scrisoare de atenţionare postului România TV pentru a nu mai utiliza sigla "RTV"

de Mediafax    |    22 Aug 2013   •   18:19
CNA va trimite o scrisoare de atenţionare postului România TV pentru a nu mai utiliza sigla "RTV"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, joi, să trimită postului România TV o scrisoare de atenţionare prin care i se cere televiziunii "să nu mai folosească publicitarea audiovizuală a site-ului" rtv.net, până la pronunţarea instanţei în recurs privind marca "RTV".

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa de joi, somaţia-notificare publică depusă de Realitatea Media prin care reprezentanţii societăţii solicită revocarea deciziei privind licenţa audiovizuală pentru difuzarea prin satelit a programului România TV, aparţinând S.C. Ridzone Computers SRL Ploieşti, întrucât televiziunea utilizează denumirea "RTV", pentru care Realitatea Media deţine marcă înregistrată.

În urmă cu două săptămâni, Tribunalul Bucureşti (TB) a decis suspendarea de îndată a utilizării mărcilor "RTV" şi "Noi facem realitatea" de către companiile SC Ridzone Computers SRL şi SC RTV Satellite Net SRL, iar hotărârea TB din data de 7 august 2013 trebuia aplicată până la soluţionarea acţiunii intentate de Realitatea Media. Decizia TB mai dă dreptul Realitatea Media să emită programe pe frecvenţa RTV. Instanţa a mai stabilit că publicul a fost indus în eroare, confundând cele două televiziuni.

"Există o adresă din partea cabinetului de avocatură Ticu şi Asociaţii, care reprezintă Realitatea Media, este vorba de o somaţie publică prin care se solicită revocarea licenţei pentru postul de televiziune România TV întrucât acesta utilizează denumirea «RTV», care creează confuzie şi pentru care Realitatea Media deţine marcă înregistrată. De asemenea, în această adresă se invocă şi faptul că România TV foloseşte denumirea «România», care este denumire ce nu poate fi folosită decât în anumite condiţii speciale. De asemenea, este menţionat că societatea mai utilizează sau a mai utilizat şi denumirea uneia dintre emisiuni, «Noi facem realitatea», care aparţine tot ca marcă înregistrată Realitatea FM", a precizat, în şedinţa de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răzvan Frânculescu, şef al Biroului Licenţe - Autorizări din CNA.

"Subscrisa vă solicităm să dispuneţi revocarea licenţelor SC Ridzone Computers SRL, cu sediul în Municipiul Ploieşti (...), şi a C.C. RTV Satelite NET S.R.L, cu sediul în Municipiul Ploieşti.
Realitatea Media S.A este titularul de licenţă pentru servicul de programe Realitatea TV, serviciu tematic informativ, cu difuzare prin satelit şi zona de acoperire naţională, în temeiul licenţei audiovizuale nr. S-TV 30.4/27.03.2001, prelungită la data de 28.10.2010 şi a deciziei de autorizare audiovizuală nr.447.1-3/17.02.2005. De asemenea, subscrisa este titularul mărcilor Realitatea Media, Realitatea TV, RTV, «Tu faci realitatea», «Asta e realitatea», Forever News, Newsin, «Fabrica de conţinut», Newsmagazine, News, News Flash, precum şi titularul depozitelor reglementare pentru mărcile «Fabrica», «Test de stres», «Ultima oră» - depozite constituite anterior depozitelor S.C RTV Satellite Net S.R.L. Prin utilizarea de către SC Ridzone Computers SRL şi S.C RTV Satellite Net S.R.L, în mod profund nelegal a denumirii «România TV» şi mai ales a acronimului «RTV», până în prezent, cele două societăţi au cauzat societăţii noastre prejudicii grave, fapt ce a contribuit în mod semnificativ la destabilizarea pe piaţă a societăţii noastre şi a contribuit, în final, la starea de insolvenţă a Realitatea Media S.A", se arată în adresa depusă la CNA de Realitatea Media.

De asemenea, "Realitatea Media SA este titularul mărcii «RTV», conform depozitului OSIM aferent, şi beneficiază de protecţia completă garantată de Legea 8/1996 privind drepturile de autor, atât în ceea ce priveşte exclusivitatea utilizării acestei mărci, cât şi din perspectiva sancţiunilor materiale, penale şi de orice altă natură susceptibile de a fi aplicate oricărei persoane fizice sau juridice care ne încalcă acest drept. Potrivit legii suntem singura entitate îndreptăţită să folosim marca «RTV» (cu toate apanajele acesteia: siglă denumire) şi orice tip de utilizare a acesteia sau a uneia de natură a crea confuzie în detrimentul nostru (cum sunt «România TV» şi «RTV») de către o persoană care nu are nici consimţământul nostru şi nici vreun drept legitim reprezintă o gravă eroare a drepturilor noastre. Prin folosirea de către Ridzone Computers în cadrul serviciului programe TV cu denumirea TV, a mărcilor RTV şi România TV, prin afişarea lor în partea dreaptă a ecranului, se produce o stare de confuzie pentru public, deoarece toate ştirile produse de Realitate Media sub mărcile sale «RTV», «Realitatea TV» sunt difuzate de ani de zile pe postul de televiziune Realitatea TV deţinut de societate".

Valentin Jucan, membru al CNA, a propus trimiterea unei scrisori de atenţionare postului România TV, pentru ca acesta să respecte decizia instanţei şi să nu mai folosească denumirea "RTV".

Propunerea acestuia a fost votată cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Laura Georgescu, Răsvan Popescu, Lorand Turos, Monica Gubernat) şi două "împotrivă" (Christian Mititelu şi Cristina Trepcea). Decizia a fost luată în baza articolului 4 (1), litera i), care prevede că "dosarul de solicitare, în funcţie de obiectul solicitării şi de modalitatea tehnică de difuzare, va conţine următoarele documente: elementele de identificare a serviciului de programe, în condiţiile alin. (5)" şi articolul 3 cu 1 din Legea Audiovizualului, potrivit căruia "prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului".

"De la distanţă, se vede «RTV» şi în partea de jos a ecranului se vede o trimitere către site-ul ww.rtv.ro, ceea ce induce şi mai mult în eroare publicul sau confirmă că ceea ce vezi este «RTV» şi nu «România TV». (...) Scrisoare de atenţionare prin care le spunem să intre în legalitate, respectând decizia instanţei, punând pe ecran doar «România TV». în cazul nerespectării acestei scrisori, postul va fi amendat", a declarat Valentin Jucan, după ce în şedinţa CNA a fost dezbătută somaţia publică depusă de Realitatea Media.

"Până la pronunţarea instanţei de recurs să atragă atenţia postului de televiziune România TV că ar fi bine să nu mai folosească publicitarea audiovizuală a site-ului (de exemplu, pe crawl, n.r.) şi să aibă grijă la siglă şi să nu mai creeze confuzii", a declarat Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Întrebată dacă telespectatorul face legătura între o marcă RTV şi Realitatea TV, aceasta a spus: "Dacă intrăm în discuţia mărcilor, nu, nu face diferenţa. Dacă vorbim de confuzie coloristică, simbolică, de viteză, de schimbare, de siglă dinamică, intrăm în alt domeniu. Lucrurile, de fapt, sunt foarte tardive".

"Sigla este generatoare de confuzii şi nicăieri în lume niciun post de televiziune nu mişcă sigla, mişcăm logoul de emisiune, dăm dinamică oricărui alt simbol, nu sigla de identificare", a mai spus aceasta.

×