Dobrogea şi litoralul au valori foarte mari ale indicelui de radiaţii ultraviolete. La Constanţa şi Mangalia indicele va avea sâmbătă, în jurul prânzului o valoare de 8,7.
Sud-estul României se află de sâmbătă de dimineaţă sub culoarea roşie a indicelui de radiaţii ultraviolete. Regiunile în care indicele va înregistra valori foarte mari, între 8 şi 10 sunt, potrivit meteorologilor Dobrogea şi Litoralul.Potrivit meteorologilor, cele mai mari valori ale indicelui de radiaţii ultraviolete se vor înregistra sâmbătă după-amiază la Constanţa şi Mangalia, cu valori de 8,7. Cifra reprezintă maximul istoric al anului. Un nivel foarte mare al indicelui va fi înregistrat şi la Bucureşti şi Brăila, cu niveluri de 8,1 dar şi la Galaţi cu un nivel de 8.0.
"În mod obişnuit, în această perioadă aveam valori ale indicelui de radiaţii până în 8 iar culoara roşie apărea numai în jumătatea de jos a Bulgariei. Astăzi însă, roşul a ajuns şi în sud-estul ţării noastre la valori uşor peste 8", a spus meteorologul Realitatea Tv, Elena Cordoneanu.
Meteorologii susţin însă că nu trebuie să ne îngrijoreze culoarea cu care acest indice este reprezentat pe hartă. Nuanţa a fost aleasă de Organizaţia Mondială a Meteorologiei(OMM) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS) pentru a putea fi reprezentată la fel în toate ţările şi nu indică un "cod roşu" aşa cum suntem tentaţi să credem. Este adevărat că există un procent mare de ultraviolete în aer iar românii trebuie să se protejeze.
Indicele de ultraviolete indică relativ gradul de risc prin expunerea la radiaţia ultravioletă . Scara indicelui este de la 0 la 11+. Cu cât este mai mare valoarea indicelui cu atât este mai puternic potenţialul pentru deteriorarea pielii şi a ochilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie calculează valoarea indicelui de radiaţii ultraviolete în conditii de cer senin şi îl estimează în funcţie de concentraţia stratului de ozon, localizarea geografică, poziţia Soarelui, albedoul suprafeţei terestre şi aerosoli.
Medicii îi sfătuiesc pe cei care se expun la soare să îşi protejeze pielea cu creme cu factor de protecţie solară. " Indicele de protecţie solară eficient începe de la 30 în sus. Dacă vă cumpăraţi o cremă cu factor de protecţie mai mic de 30, daţi banii degeaba", a spus medicul Cristian Oană.
El a explicat că dacă o persoană se "arde" după 15 minute de expunere la soare, factorul de protecţie 30 înseamnă că persoana respectivă poate să stea de 30 de ori mai mult la soare până va fi arsă.
Cristian Oană le-a recomandat persoanelor care se expun la soare să nu consume băuturi alcoolice, întrucât acestea sunt diureice iar oamenii îşi pierd din sărurile şi mineralele de care au nevoie. De asemenea, pe perioada expunerii este indicat să se mănânce variat şi nu gras, iar dacă se poate în principal dimineaţa şi seara pe răcoare.
El a atres atenţia că şi ochii trebuie protejaţi. Cristian Oană le-a recomandat celor care se expun la soare să folosească lentile negre pentru că acestea ne feresc de degradarea retinei.
În cazul în care pielea nu a fost protejată corespunzător, persoana respectivă poate să facă insolaţie. "Noi, medicii nu îi spunem insolaţie. Este vorba despre o degradare a pielii în trei etape: în prima apar crampele calorice, când numai transpirăm, pierdem minerale şi apar crampele. În cea de-a doua etapă apare epuizarea prin căldură, adică deshidratarea, iar ultima şi cea mai gravă etapă este cea a şocului caloric. Acesta poate să ducă până la decesul persoanei respective dacă nu este tratat corespunzător. În această ultimă fază pacientul este uscat, roşu şi are temperatură foarte mare" a explict medicul.