Filmările făcute de ceilalți șoferi, în care sunt surprinse ilegalități în trafic, vor putea fi folosite de polițiști pentru a identifica autorul și pentru a-l sancționa. Aceeași regulă se aplică și la imaginile surprinse de camerele de supraveghere din trafic. Mai mult, nu va mai fi nevoie ca procesul verbal să fie semnat de vreun martor, în această situație.
Testarea, obligatorie pentru şoferii recidivişti
În ceea ce îi privește pe șoferii prinși băuți la volan, pedepsele vor fi majorate pentru cei ce sunt prinși de mai multe ori conducând sub influența alcoolului într-un interval de 3 ani.
Testarea va deveni obligatorie pentru șoferii recidiviști, iar avertismentul nu va mai putea fi acordat pentru șoferii prinși băuți. Iar dacă unii șoferi consideră că soluția este să refuze testarea pentru consumul de alcool sau droguri, ei bine se înșală. Polițiștii vor putea ridica mașina în această situație.
Schimbări vor exista și pentru șoferii prinși fără asigurarea obligatorie - agenții vor suspenda înmatricularea mașinii.
Alte precizări privind alcoolul
Polițistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto dacă vede în mașină recipiente care pot conține alcool. Aceasta este una dintre noile prevederi introduse în legialația rutieră, au explicat sâmbătă reprezentanții Direcției Rutiere din cadrul IGPR.
Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere, o inițiativă a Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit reprezentanților IGPR, una dintre modificările aduse este instituirea unor situații obiective în care polițistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto, respectiv: dacă în vehicul sunt observate recipiente ce pot conține băuturi alcoolice, care prezintă urme de consum sau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și dacă șoferul a săvârșit în mod repetat în ultimii 3 ani contravenția prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) ori a fost condamnat pentru cel puțin una dintre infracțiunile prevăzute la art. 336, art. 3361, art. 337 sau art. 338 din Codul Penal, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, ori infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Un alt aspect nou introdus privind testarea șoferilor este instituirea posibilității persoanei testate de a solicita polițistului rutier o a două testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 de minute de la primul test, în cazul în care concentrația aerului expirat a fost de până la 0,10 mg/L alcool pur în aerul expirat. Valoare juridică prezintă rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat;
„Instituirea măsurii retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice în cazul persoanelor care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea verificării consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive”, este o altă prevedere prezentată sâmbătă de Alexandru Popa, din cadrul Direcției Rutiere.
De asemenea, este prevăzută condiționarea restituirii permisului de conducere reținut în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 336, art. 3361 sau art. 337 din Codul penal de realizarea, în prealabil, a unei evaluări medicale de către titularul acestuia, pentru prevenirea repetabilității faptelor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efecte psihoactive.
Totodată, a fost reglementată posibilitatea de a dispune imobilizarea vehiculului atunci când un conducător de vehicul refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive, iar conducerea acestuia nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană;
Noua legislației permite ca determinarea prezenței în organismul unei persoane a substanțelor psihoactive să poată fi realizată și în cadrul laboratoarelor de specialitate ale IGPR acreditate sau în unitățile sanitare publice acreditate și autorizate.
O altă modificare vizează responsabilizarea persoanelor juridice cu atribuții în ceea ce privește asigurarea viabilității infrastructurii rutiere prin eliminarea posibilității acesteia de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
„Extinderea capacității de constatare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice în sensul instituirii unui mecanism prin care participanții la trafic pot transmite sesizări cu privire la posibile situații de condus agresiv, surprinse în înregistrări video sau audio-video; înlăturarea necesității de a confirma unele împrejurări legate de întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției de către un martor în situația în care acestea au fost înregistrate cu mijloacele audio-video din dotarea agentului constatator; în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, refuză primirea și aceste împrejurări sunt înregistrate cu mijloace audio-video ale organului din care face parte agentul constatator, acesta se consideră comunicat pe loc”, sunt alte modificări ale legislației.