În Găneasa, Ilfov, un autoturism a fost surprins de prăbuşirea unui copac, iar la momentul sosirii echipajelor de intervenţie în interior se afla o persoană care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.
"Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, au fost înregistrate efecte la nivelul a 60 localităţi din 20 judeţe (AB, BH, BR, BZ, CJ, CL, DJ, GL, GR, HR, HD, IL, IF, MM, MS, SM, SB, SJ, TL, VL) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit/se intervine pentru evacuarea apei din 353 case, 93 curţi, 208 beciuri/subsoluri, 101 străzi, precum şi pentru degajarea a 988 copaci prăbuşiţi, 49 stâlpi, pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la acoperişurile a 66 imobile, fiind înregistrat 1 deces şi 495 autoturisme avariate", a transmis IGSU.
Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov acţionează miercuri în teren pentru gestionarea unui număr de peste 2.200 de solicitări înregistrate în contextul fenomenelor meteorologice severe din ultimele ore. Potrivit IGSU, 1.659 de solicitări reprezintă intervenţii la care echipajele au fost deja direcţionate (unele au fost finalizate, iar altele sunt încă în curs de desfăşurare). Alte 550 de solicitări se află în aşteptare, urmând să fie preluate de către echipajele de intervenţie în funcţie de disponibilitate.
Au fost emise 58 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 28 judeţe şi municipiul Bucureşti, precum şi 9 mesaje prin sistemul CRAWLTVR la nivelul a 8 judeţe.
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis întreaga sa "apreciere şi recunoştinţă" colegilor din structurile instituţiei care au intervenit în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele meteo.
"Au fost acolo unde a fost nevoie de ei, au acţionat cu profesionalism, curaj şi solidaritate, punând pe primul loc siguranţa oamenilor. Le mulţumesc pentru efortul depus şi pentru faptul că, indiferent de oră sau de condiţiile din teren, îşi îndeplinesc misiunea cu aceeaşi responsabilitate. România se poate baza pe ei", a transmis Cătălin Predoiu, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES


