Potrivit unui comuinicat al ministerului, în urma acestei majorări, bugetul total al programului devine de 94.456.673 de euro, din care 85.010.556 de euro reprezintă contribuția din fonduri UE şi 9.445.617 euro este cofinanţarea naţională a statelor participante.
Noua prioritate inclusă în cadrul Programului, O regiune competentă și rezilientă, își propune să contribuie la sprijinirea dezvoltării capacităților și formării autorităților publice pentru furnizarea eficientă a serviciilor publice, schimbul de cunoștințe și bune practici între autoritățile publice și actorii societății civile cu privire la modul de îmbunătățire a accesului cetățenilor la informații și de promovare a participării la luarea deciziilor, dezvoltarea de instrumente IT&C și/sau de soluții digitale care să permită cetățenilor să contribuie la strategiile locale și regionale și să ofere sugestii pentru îmbunătățirea politicilor.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării anunță că Armenia a fost inlusă ca stat participant la program.
(sursa: Mediafax)