x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană schimbă horoscopul creşterii lefurilor din România

Comisia Europeană schimbă horoscopul creşterii lefurilor din România

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Noi 2008   •   00:00

Problemele cu care se confruntă economiile statelor europene au dus la schimbarea proiecţiei făcute pentru creşterea salarială în România pentru 2009. Astfel, de la o porgnoză iniţială de 13,0%, diagnosticul s-a mai temperat, până la 9,1%, informează Mediafax.



Salariul real din România va urca în acest an, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei. În 2010, salariul real pe angajat va creşte cu 9%, anticipează executivul UE. Anul trecut, salariul real a urcat cu 16,9%. În ceea ce priveşte câştigul nominal, estimarea a fost, de asemenea, modificată în urcare, indicând o creştere de 22,5% în 2008, faţă de proiecţia din aprilie, care indica un avans de 18,1%. Anul viitor, salariul nominal se va majora cu 15,1%, în condiţiile în care prognoza de primăvară indica o creştere de 16,4%. În 2010, câştigul nominal va avansa cu 13,5%. Totodată, productivitatea muncii, calculată ca Produs Intern Brut (PIB) pe angajat, va creşte cu 7,2% în acest an, faţă de 5,5% în 2007, potrivit raportului CE, care majorează astfel proiecţia precedentă, de 5,2%. Pentru 2009, Comisia a redus estimarea privind productivitatea muncii, anticipând o creştere de 4%, faţă de cifra de 4,2% înaintată în primăvară. Salariile şi fluctuaţiile de pe piaţa valutară sunt principalii factori de risc inflaţionist, în condiţiile în care presiunile exercitate de raportul cerere/ofertă s-au relaxat ca urmare a problemelor de pe piaţa creditelor, potrivit Comisiei Europene.

×
Subiecte în articol: romania