De luni, au loc primele audieri la comisia Nana care cercetează legalitatea achiziţiei terenului din Călăraşi de către Ioana Băsescu. Audierile încep la ora 15 cu reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi şi se continuă la ora 17 cu prefectul George Iacob. Aceste audieri vor avea două părţi. În prima parte vor fi invitate instituţiile, prin reprezentanţii lor, să vorbească despre istoricul acestor terenuri şi în a doua parte vor fi invitate unele persoane despre care se vorbeşte în documente.
Obiectivele comisiei de anchetă sunt verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990 – 2013, pe raza comunei Nana, verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în perioada verificată, în zona supusă anchetei, verificarea statutului juridic şi a raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona Nana, verificarea structurii de culturi a exploataţiilor agricole şi verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona Nana, în perioada 1990-2013.
Comisia de anchetă poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă ori o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii comisiei de anchetă.
În această săptămână vor fi invitate la Comisie şI reprezentanţii Cărţii Funciare, prefectul, primarul, directorul Institutului Fundulea, ANRP, ADS, APIA, Ministerul Agriculturii, direcţiile agricole, consilierul Adrian Rădulescu şi, de asemenea, notarii implicaţi.