x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în sens negativ estimările privind economia

Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în sens negativ estimările privind economia

18 Noi 2020   •   13:28
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în sens negativ estimările privind economia

Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în sens negativ estimările privind economia, la o scădere de 4,2% a PIB în 2020 şi un avans de 4,5% în 2021. Inflaţia este estimată la 2,5% în 2021, iar cursul la 4,90 lei/euro.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat noile estimări cu privire la evoluţia economiei în 2020 şi în 2021, revizuind în sens negativ aşteptările privind PIB-ul, la o scădere de 4,2% în acest an şi un avans de 4,5% anul viitor.

În prognoza publicată în august, CNP estima o scădere de 3,8% a PIB-ului în 2020 şi o creştere de 4,9% în 2021.

Potrivit datelor actuale, consumul privat se va reduce cu 3,7% în acest an şi va creşte cu 4,6% anul viitor, în timp ce consumul guvernamental se va majora cu 4,3% în 2020 şi cu 2,9% în 2021.

Formarea brută de capital fix (investiţiile) vor fi cu 2,8% mai mari în acest an şi cu 7% anul viitor.

Deficitul comercial ar urca la 18,7 miliarde euro în 2020 şi la 21,3 miliarde euro în 2021, în timp ce deficitul de cont curent ar avea o pondere de 4,6% din PIB în 2020 şi de 4,5% în 2021.

Comisia estimează că inflaţia va ajunge la 2,2% la finalul anului şi 2,5% la finalul lui 2021 (media anuală 2,3%).

Cursul de schimb este prognozat la 4,84 lei/euro în 2020 şi 4,90 lei/euro în 2021.

Rata şomajului va urca la 3,7% în acest an şi va coborî uşor, la 3,6%, anul viitor.

De asemenea, salariul mediu net este estimat la 3.187 lei în 2020 şi 3.406 lei în 2021.

×
Subiecte în articol: inflatie comisie