x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Compensaţii pentru 8.000 de evrei români

Compensaţii pentru 8.000 de evrei români

22 Iul 2019   •   11:24
Compensaţii pentru 8.000 de evrei români

Berlinul va acorda compensaţii unui număr de circa 8.000 de evrei români supravieţuitori ai Holocaustului, potrivit The Times of Israel. Beneficiarii acestor compensaţii, care trăiesc toţi în Israel, vor primi o indemnizaţie lunară de până la 225 dolari şi o plată retroactivă de până la 54.300 dolari. Plăţile retroactive urmează să acopere ultimii 20 de ani, iar fiecare supravieţuitor ar urma să primească o sumă de 96.000 până la 192.000 de şekeli (de la 27.000 dolari la 54.300 dolari) în plus faţă de indemnizaţia lunară. Aceste sume au fost stabilite după negocieri între Israel şi Germania care au durat peste 10 luni. Eligibili sunt cei care au trăit sau au fost deportaţi din 20 de oraşe din România şi au fost afectaţi direct sau indirect de colaborarea dintre Ion Antonescu şi regimul nazist sau chiar de nazişti, după destituirea lui Antonescu.

×