x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concedieri la Subansamble Auto Piteşti

Concedieri la Subansamble Auto Piteşti

30 Noi 2008   •   00:00

Societatea va disponibiliza, pe 1 decembrie, 800 de angajaţi din totalul de 3.600, ca urmare a scăderii comenzilor din partea Automobile Dacia şi din partea altor companii străine cu care firma are contracte.




"Societatea noastră are 50% din producţie destinată Uzinei Dacia, iar cealaltă jumătate este contractată la export. Criza ne-a lovit din ambele părţi, comenzile de la Dacia au scăzut cu 20%, dar noi avem probleme şi cu partenerii noştri externi, unde comenzile au scăzut cu 40-50%. Suntem nevoiţi să luăm această măsură de concediere colectivă şi urmează să vedem care este perspectiva şi care va fi strategia noastră pentru 2009", a declarat directorul Subansamble Auto Piteşti, Gheorghe Badea, citat de Mediafax. Decizia conducerii are la bază faptul că în lunile octombrie şi noiembrie comenzile au scăzut, iar perspectivele nu indică o îmbunătăţire a situaţiei. "În concluzie, am luat măsuri de concediere colectivă şi sperăm să ne oprim aici cu concedierile", a spus Badea. Potrivit directorului firmei din Piteşti, contractele cu Dacia au fost suspendate, iar Subansamble Auto se va adapta la programul constructorului de automobile, care, din cauza scăderii cererii de pe piaţa românească şi a recesiunii din majoritatea pieţelor mondiale, a întrerupt producţia în zilele de 30 şi 31 octombrie, 13 şi 14 noiembrie, precum şi în intervalul 20 noiembrie - 7 decembrie. Subansamble Auto Piteşti a oprit producţia pe 19 noiembrie, măsura urmând să fie menţinută până pe 8 decembrie. Firma produce accesorii şi piese de schimb pentru autoturisme şi are 3.600 de salariaţi, care lucrează în patru fabrici, la Piteşti, Craiova, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. Disponibilizarea colectivă a celor 800 de angajaţi este cea mai mare din istoria societăţii.

×
Subiecte în articol: romania subansamble auto