x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concedieri masive şi la Poşta Română

Concedieri masive şi la Poşta Română

19 Noi 2008   •   00:00
Concedieri masive şi la Poşta Română

Directorul operaţional al Companiei Naţionale Poşta Română, Mihai Cristian Buciu, a anunţat astăzi că, în cursul anului viitor, aproximativ 500 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, după schimbarea parcului auto.



"Parcul auto va fi înnoit în prima parte a anului viitor. Acest proces va conduce la reducerea numărului de salariaţi care deservesc în prezent flota de autovehicule a companiei. Cei care vor rămâne vor beneficia de un spor la salariu", a afirmat Buciu, citat de Mediafax. Mai mult, potrivit reprezentantului companiei, 1.500 de salariaţi vor fi transferaţi din zona serviciilor de curăţenie şi transport valori la alte societăţi către care a externalizat aceste activităţi. "Aceşti salariaţi vor fi preluaţi de cele trei companii către care Poşta Română a externalizat, în urma unor licitaţii, activităţile de curăţenie şi transport valori. În prezent, compania numără aproximativ 35.600 de salariaţi", a afirmat Buciu. Poşta Română a anunţat, în urmă cu câteva zile, că Porsche Mobility a câştigat licitaţia pentru furnizarea în leasing a 727 de autovehicule, valoarea estimată a contractului fiind 108,8 milioane de lei. Astfel, compania va achiziţiona 613 autoutilitare de tip furgon şi autoşasiu şi 114 autoturisme. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania