x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concurs pentru posturile de directori la casele de asigurări de sănătate. Doar cinci funcții, ocupate

Concurs pentru posturile de directori la casele de asigurări de sănătate. Doar cinci funcții, ocupate

18 Mai 2021   •   10:22
Concurs pentru posturile de directori la casele de asigurări de sănătate. Doar cinci funcții, ocupate

Au fost ocupate prin concurs posturile de directori generali din cinci case de asigurări de sănătate, au anunțat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În urma concursului organizat de CNAS, la casele de asigurări de sănătate din județele Maramureș, Iași, Cluj, Tulcea și Bistrița Năsăud au fost ocupate posturile vacante de directori generali:

Potrivit biroului de presă al instituției, dintre cei 60 de candidați care și-au depus dosarele, în urma verificării criteriilor de participare au fost admiși pentru susținerea probei scrise un număr de 54 de candidați.

Pentru susținerea probei scrise, doar 33 de candidați s-au prezentat, în data de 6 mai, în Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgență. Proba de interviu a fost susținută de către cei cinci candidați care au promovat proba scrisă, în data de 12 mai, la sediul CNAS.

În urma susținerii probei de interviu, toți cei cinci candidați au promovat examenul.

„Vom organiza sesiuni de concurs până când toate posturile de directori generali vor fi ocupate de cei care vor demonstra că dețin calitățile manageriale necesare acestei funcții extrem de importante. Accesul populației la serviciile acordate în sistemul de asigurări sociale de sănătate poate fi îmbunătățit doar dacă la conducerea caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS sunt profesioniști capabili să pună în aplicare în mod corect și unitar deciziile și politicile de sănătate stabilite la nivel național, în funcție de nevoile de servicii medicale ale zonei pe care o deservesc. La următoarea sesiune de examen îi invit să participe pe toți cei care cred că pot contribui la dezvoltarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, din poziția de director general al unei case de asigurări de sănătate din subordinea CNAS”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Următoarea sesiune de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori generali va fi organizată în vară. Va fi publicat anunțul de concurs, iar proba scrisă se va desfășura pe 16 iunie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: case asigurari sanatate