x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Congresul cadrelor didactice

Congresul cadrelor didactice

de Diana Scarlat    |    06 Aug 2010   •   00:00

Cel de-al XXXI-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) va avea loc la Constanţa în perioada 27-31 august. Evenimentul marchează o sută de ani de la data la care s-a desfăşurat cel de-al treilea congres, în acelaşi oraş.



"Contăm pe prezenţa unor înalţi oficiali, fiindcă la ediţiile trecute nu au lipsit preşedintele Românie, ministrul Educaţiei, preşedintele Academiei Române, foşti miniştri ai educaţiei, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii, rectori, inspectori şcolari, lideri sindicali. Nu vor lipsi nici anul acesta zeci de cadre didactice de etnie română din Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Timoc-Morava, Banatul Sârbesc, care apără în comunităţile lor frontierele limbii române", arată reprezentanţii AGIRo. Cadrele didactice din România sunt invitate să participe la dezbaterile care vor reuni profesori din ţară şi de peste hotare, urmând să se aducă în discuţie problemele educaţiei, dezvoltarea profesională prin cursurile de formare susţinute de personalităţi din domeniul ştiinţelor educaţiei şi constituirea departamentelor şi echipelor pentru diferitele proiecte educaţionale internaţionale, naţionale şi regionale. Anul acesta, profesorii pot fi însoţiţi de famile, prieteni sau elevi.

Deschiderea lucrărilor va avea loc la 28 august ora 10:00 la Teatrul "Oleg Danovski" din Constanţa, lucrările congresului urmând să se desfăşoare la Eforie Sud. Înscrierile se fac prin e-mail, la vioreldolha@yahoo.com sau telefonic la 0723.259.290.

×
Subiecte în articol: observator