Ore-n şir de vorbă lungă. Timp pierdut aiurea pe discuţii inutile. Şedinţa de astăzi a Consiliului General al Capitalei a fost un haos total, de la început până la sfârşit.
La un moment dat nu s-a mai înţeles om cu om. Au fost retrase de pe ordinea de zi multe proiecte, iar aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare a încins şi mai mult spiritele.
Ce scoatem de pe ordinea de zi şi ce întroducem?. O întrebare al cărui răspuns a fost greu de descifrat la şedinţa Consiliului General pentru că la un moment dat nici nu se ştia ce proiect mai e în discuţie. Şedinţa propriu-zisă a început abia după trei ore, consilierii s-au certat pe mai multe proiecte. Scandalul a început de la propunerea primarului general de a aproba un regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor de salubrizare, un prim pas spre organizarea unei licitaţii la nivelul întregului oraş. Aşa cum Jurnalul Naţional anunţa astăzi, consilierii PD-L au primit sarcină de partid să nu-l aprobe.
Zis şi făcut. Aceştia au propus de la bun început scoaterea de pe ordinea de zi. Primarul general a insistat ca acesta să rămână. "Este a cincicea oară când este scos. Nu se poate aşa ceva. Trebuie să facem oridine în acest oraş. În luna martie trebuie făcute demersurile pentru organizarea unei licitaţii pentru serviciul de salubrizare. Dacă mergem în ritmul acesta nu rezolvăm nimic", şi-a argumentat Oprescu poziţia.
Într-un final, proiectul a rămas pe ordinea de zi dar nu va fi aprobat. Firmele de salubrizare care deţin controlul în acest domeniu nu vor să-şi piardă pâinea, o eventuală organizare a unei licitaţii din partea municipalităţii le-ar aduce numai probleme. Asta în condiţiile în care, cu excepţia Sectorului 1, în celelalte administraţii locale societăţile în cauză funcţionează pe baza unor acte adiţionale, fapt semnalat şi de Consiliul Concurenţei.
TAM-TAM PE RIDICAREA MAŞINILOR
Un alt punct care le-a luat minţile aleşilor locali a fost înfiinţarea unei comisii de analiză a Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea maşinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice. Acesta vizează în principal actualele firme care-şi desfăşoară activitatea în patru sectoare din Capitală, respectiv 1,2,3 şi 6.
Cei de la PSD prin vocea lui Victor Stau au spus că nu este normal ca o societate privată să ridice autovehiculele atâta timp cât în Bucureşti nu sunt sufiente locuri de parcare. "Propun desfiinţarea acestor firme, nu mi se pare normal ca un bucureşteam să plătească şapte-opt milioane de lei pentru a reintra în posesia maşinii. Sunt preţuri prea mari", a vociferat Stan.
Până la urmă acest proiect a fost respins. Un alt proiect se referea la bucureştenii care deţin animale de companie. Proprietarii de câini vor trebui să ceară acordul vecinilor pentru a putea convieţui cu patrupedele în apartament. De asemenea se interzice şi creşterea sau întreţinerea în gospodării individuale a animalelor şi păsărilor pentru consum. Asta teoretic pentru că nici aici consilierii n-au căzut la pace. Proiectul a fost amânat.
Citește pe Antena3.ro