x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Controale la firme de prelucrarea și comercializarea lemnului, inclusiv la Schweighofer

Controale la firme de prelucrarea și comercializarea lemnului, inclusiv la Schweighofer

17 Mai 2015   •   17:09
Controale la firme de prelucrarea și comercializarea lemnului, inclusiv la Schweighofer

Ministerul Mediului face controale la 20 de firme care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea lemnului.

Printre acestea şi firma austriacă Schweighofer despre care există dovezi că nu ar avea acte fiscale doveditoare pentru masa lemnoasă cu care lucrează, potrivit ANTENA 3.

Ministrul Mediului, Garţiela Gavrilescu, susţine că imediat ce anchetele vor fi finalizate, mai multe raporarte vor fi trimise Guvernului, care va decide dacă este necesar să sesizeze procurorii.  

×