x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Control inopinat al ministrului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Ploieşti; au fost găsite mai multe nereguli

Control inopinat al ministrului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Ploieşti; au fost găsite mai multe nereguli

30 Mar 2019   •   12:50
Control inopinat al ministrului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Ploieşti; au fost găsite mai multe nereguli

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut un control inopinat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a găsit mai multe nereguli şi a cerut demisia unui director.

"A constatat mai multe disfuncţionalităţi pe partea de îngrijiri medicale. Pe lângă faptul că la UPU erau aparţinători care aşteptau veşti de la pacienţii care veniseră acolo de mai multe ore, s-a constatat faptul că avem nevoie de mai mulţi doctori pe partea de UPU, avem opt din 24. S-a constatat faptul că nu sunt destui asistenţi sociali care să comunice cu aceşti aparţinători cu privire la pacienţi. Mai multe cabinete neetichetate, care aveau medicamente în ele şi nu se ştia ce fel de medicamente sunt în acele cabinete. În concluzie, mai multe disfuncţionalităţi cu privire la ceea ce priveşte spitalul judeţean", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti se află în administrarea Consiliului judeţean, iar Toader spune că se va face o analiză pentru a se lua măsurile necesare.

"Vom face o analiză şi vom lua măsurile care se impun. Doamna ministru a făcut câteva propuneri, o să ţinem cont de ele", a precizat Bogdan Toader.

El a afirmat că printre propunerile făcute de ministrul Sănătăţii se numără demiterea directorului de îngrijiri şi un control al DSP la Spitalul judeţean.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: control pintea ploiesti