x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Controverse la Institutul Cultural Roman

Controverse la Institutul Cultural Roman

18 Ian 2005   •   00:00

Incepand de luni, 17 ianuarie, H.R Patapievici este noul presedinte al Institutului Cultural Roman. Cel care decide in aceasta privinta este presedintele Romaniei, iar Traian Basescu a semnat luni decizia de revocare din functie a lui Augustin Buzura (foto) si numirea in locual acestuia a lui Patapievici.

MIRUNA MIHALCEA

DECLARATII. Contactat telefonic, Augustin Buzura a declarat ca nu intentioneaza sa conteste decizia presedintelui, "desi", spune el, "daca e dupa lege, mi se pare cam bizar, pentru ca eu am fost numit in 2003 pentru 4 ani, care, vedeti bine, n-au trecut inca. Buzura confirma ca nu se astepta sa fie inlocuit din functie, avand in vedere ca el a infiintat in 1990 Fundatia Culturala Romana, care a devenit in 2003 ICR. "L-am rugat pe domnul presedinte sa-si motiveze decizia si mi-a spus ca fiecare vine cu echipa lui." Augustin Buzura a mai declarat ca nu mai ocupa nici o functie in cadrul ICR, ca isi continua meseria de scriitor si ca, drept urmare a evenimentelor recente, nici nu mai doreste vreo colaborare cu ICR. Noul presedinte al ICR, H.R Patapievici, a afirmat public ca refuza sa comenteze afirmatiile lui Buzura. In privinta proiectelor ICR, acesta isi rezerva un rastimp pentru a se familiariza cu problemele cu care se confrunta in prezent Institutul, deocamdata cunoscand doar legea si regulamentul de functionare al acestuia, precum si proiectele prevazute pentru 2005.

DEMISII. In spirit de solidaritate cu Augustin Buzura, directorul Editurii ICR, Daniel Cristea-Enache, si-a prezentat demisia. Intr-un comunicat , acesta face afirmatii vehemente cu privire la situatia creata: "Fostul presedinte a fost eliminat de la conducerea acestei institutii ca o masea stricata de catre un presedinte al carui nivel cultural nu depaseste, din nefericire, stadiul gimnazial".

×
Subiecte în articol: observator