x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Creaţii năstruşnice la "Euroinvent Iaşi"

Creaţii năstruşnice la "Euroinvent Iaşi"

de Cristinel C. Popa    |    12 Mai 2010   •   00:00
Creaţii năstruşnice la "Euroinvent Iaşi"

La Iaşi a avut loc "Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării - Euroinvent 2010". Importantul salon de inventică a găzduit realizările unor minţi creative din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Ucraina, Croaţia, Iran şi alte ţări.



Creaţiile au fost expuse la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului - Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi. Pe holurile instituţiei a putut fi admirată masa chirurgicală inteligentă, concepută modular şi adaptată pentru diferite accesorii chirurgicale.

Dispozitivul cu pricina acţionează electric, dar poate fi adaptat şi pentru comandă vocală. "Este concepută să se desprindă din ea o targă, în caz de nevoie, pentru transportul pacientului, acţionează şi cu telecomandă, este foarte fiabilă şi utilă", a declarat Nicu Zmarandache, unul dintre creatorii dispozitivului. Maşina de plantat pomi şi viţă-de-vie şi preparatul farmaceutic naturist pentru tratamentul unor forme de cancer au fost alte creaţii prezente la expoziţie.

Acesta din urmă a fost conceput de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară Timişoara. O altă creaţie este Casa SPHS, sau altfel spus, casa gonflabilă. Invenţia se referă la realizarea unei structuri gonflabile, injectată cu spumă de poliuretan rigid, utilizabilă în primă fază în situaţii de urgenţă, sub formă de spital, clinică sau locuinţe provizorii. Ulterior, întreaga structură poate deveni construcţie definitivă cu rol de locuinţă, refugiu salvamont, birou sau spaţiu de socializare ori club studenţesc.

Acest proiect aparţine Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi. La acelaşi salon a fost înscris şi dispozitivul pentru maşină care detectează dacă şoferul a băut sau conduce prost. Invenţia a fost realizată de un colectiv al Institutului iranian de cercetări, invenţii şi inovaţii. Ideea de bază a funcţionării este aceea prin care, atunci când şoferul nu este în stare să conducă, aparatul respectiv face ca automobilul să nu poată merge cu mai mult de 30 km la oră. Acelaşi lucru, ducând până la blocarea maşinii, se întâmplă în cazul în care conducătorul auto miroase a alcool.

"Geamantanul ergonomic propulsat electric" a fost inventat de un colectiv de cadre didactice de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Geamantanul are încorporat un motor electric care angrenează un sistem de şenile. Acesta poate fi comandat de la distanţă fie prin telecomandă, fie printr-un senzor care permite deplasarea geamantanului la o distanţă specificată în faţa posesorului. Proprietarul său dispune de un emiţător care trimite geamantanului datele de poziţie şi direcţia de mers. Iar acesta fie merge la destinaţia indicată, fie "ţine" aproape de posesor.

Însă piesa de rezistenţă a expoziţiei de invenţii a fost "Infraredesign", un sistem de securizare interesant. El poate fi utilizat şi pentru securizarea bancnotelor. "Infraredesign" este un dispozitiv care permite stocarea unor informaţii în interiorul hârtiei sau al altor produse, plastic, carton etc. şi vizualizarea lor cu ajutorul unui aparat cu infraroşu. De exemplu, pe un tablou vizualizat cu acest aparat se văd cifre sau alte semne, în condiţiile în care cu ochiul liber se zăreşte doar pictura. Sistemul poate fi utilizat pentru protejarea unor informaţii ale unor produse, documente, bancnote.

De altfel, printre marii laureaţi se numără şi colectivul croat, care a inventat dispozitivul "Infraredesign", românul Mircea Marinescu, care a creat un sistem antiseismic, apt să poată sista alimentarea cu gaz metan a clădirilor cu 30 de secunde înainte de sosirea undei de şoc, dar şi un grup de iranieni care a realizat sistemul de încetinire a maşinilor.

×
Subiecte în articol: observator