x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cresc taxele și impozitele de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti românii în plus pentru case, mașini și terenuri

Cresc taxele și impozitele de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti românii în plus pentru case, mașini și terenuri

de Redacția Jurnalul    |    09 Dec 2023   •   08:00
Cresc taxele și impozitele de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti românii în plus pentru case, mașini și terenuri

Anul nou vine cu un val de creşteri de taxe şi impozite locale. Proprietarii de case, terenuri sau maşini vor plăti sute de lei în plus. Toate dările la stat cresc cu 13.8%.

Potrivit Antena 3 CNN, este vorba despre indexarea cu rata inflaţiei. Economiştii spun că această majorare e mană cerească pentru primari, care au anul viitor campanii electorale. Cei afectaţi vor fi, din nou, românii de rând. 

Taxele locale sunt indexate anual cu rata inflației. Pentru anul viitor, acest lucru reprezintă o creştere de 13,8%. Românii vor plăti impozite mai mari pentru clădiri rezidențiale, terenuri şi mijloacele de transport sub 12 tone.

Cât vor scoate românii în plus din buzunar de la 1 ianuarie

Pentru un apartament cu 3 camere în București, situat în zona centrală, impozitul a fost, în 2023, 292 de lei. Va creste de la 1 ianuarie in acest caz cu 40 de lei, asta înseamnă că va depăși suma de 330 de lei.

Şi consiliile locale din celelalte oraşe au votat deja creşterea de aproape 14%. De exemplu, Cluj-Napoca, Arad sau Pitești.

În Suceava, pentru un apartament cu 4 camere, proprietarii vor plăti mai mult cu peste 40 de lei.

Şi cei care au maşini vor scoate din buzunare chiar şi cu 100 de lei mai mult, în funcţie de tipul şi puterea autoturismului.

Municipiul Buzău încasează, în fiecare an, 60 de milioane de lei doar din taxele și impozitele plătite de locuitori pentru locuințe și autoturisme.

”Daca la Timișoara, în anul 2023, contribuabilul plătea pentru un apartament de 2 camere 157 de lei, în 2024 va plăti un impozit de 179 de lei”, a declarat Carmina Nițescu, director Executiv Direcţia Fiscală Timişoara.

Cu rata inflaţiei vor fi indexate și taxele locale ale constănţenilor.

Banii vor rotunji bugetul statului, mai ales acum, în plină perioadă de austeritate.

”Primăriile au nevoie de bani care de aer, în condițiile în care peste 80% dintre ele au bugete de salarii mai mari decât încasările din taxe si impozite.

Creșterea taxelor cu rata inflației, 13,8%, vine ca o mană cerească în condițiile în care primarii se vor angrena anul viitor și într-o serie de proiecte electorale”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic.

Pentru plata impozitelor până la 31 martie se acordă o reducere de 10%.

Pentru a evita cozile de la început de an, autoritățile recomanda ca taxele sa se plătească online, pe ghiseul.ro.

Cum cresc impozitele după majorarea cu rata inflației

BUCUREȘTI

- Imobile:

Apartament cu 3 camere, 75 mp, Zona A

Impozit 2023: 292 lei

Impozit 2024: 332 lei

+ 40 lei

- Autoturisme:

Autoturism 1600 CMC

Impozit 2023: 176 lei

Impozit 2024: 200 lei

+ 24 lei

TIMIȘOARA

- Imobile:

Apartament cu 2 camere, 45,62 mp, an constructie 1980

Impozit 2023: 157 lei

Impozit 2024: 179 lei

+ 22 lei

- Autoturisme:

Autoturism 1900 CMC

Impozit 2023: 320 lei

Impozit 2024: 365 lei

+ 45 lei

SUCEAVA

- Imobile:

Apartament cu 4 camere, 75 mp

Impozit 2023: 307 lei

Impozit 2024: 349 lei

+ 42 lei

- Autoturisme:

Autoturism 2600 CMC

Impozit 2023: 1313 lei

Impozit 2024: 1495 lei

+ 182 lei

CONSTANȚA

- Imobile:

Apartament cu 4 camere, 75 mp

Impozit 2023: 129 lei

Impozit 2024: 150 lei

+ 21 lei

- Autoturisme:

Autoturism 1700 CMC

Impozit 2023: 207 lei

Impozit 2024: 235 lei

+ 28 lei

BUZĂU

- Imobile:

Apartament cu 3 camere, 70 mp

Impozit 2023: 270 lei

Impozit 2024: 307 lei

+ 37 lei

- Autoturisme:

Autoturism 1600 CMC

Impozit 2023: 75 lei

Impozit 2024: 85 lei

×
Subiecte în articol: taxe impozite cresteri