Cristian Chilat, zis “Falău”, a fost prins ieri, într-un sat din comuna Bărgăoani – fiind găsit într-o casă aparţinând bunicilor săi, din satul Dârloaiaşi – şi dus imediat la audierea la Parchetul Tribunalului Nemţ, după cum ne-a precizat prim-procurorul adjunct Virgil Cornea. Chilat este principalul suspect în cazul crimei de la Piatra-Neamţ în urma căreia Gheorghiţă Măraru, liderul interlopilor din oraş, a fost ucis, iar fratele său, rănit în urma unei reglări de conturi într-o cafenea.
“A tras cel puţin opt focuri de armă. Din anchetă a rezultat că între familia Măraru, pe de-o parte, şi Cristian Chilat, pe de altă parte, există o situaţie conflictuală mai veche legată de bani, de afaceri. Nu e prima oară când cele două părţi s-au mai întâlnit la modul agresiv. Pedeapsa pe care o executase parţial Chilat era pentru incendiere, iar victime au fost tot fraţii Măraru. Se pare că mobilul clar a fost răzbunarea. După cum reiese din ancheta făcută de procurorul Stelian Olteanu, Chilat şi-ar fi jurat că-i va omorî pe cei doi fraţi atunci când va ieşi din închisoare. Dar ştiţi cum e, ameninţări din astea sunt la tot pasul”, ne-a declarat prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Neamţ. Chilat a refuzat să facă declaraţii atât la Parchet, cât şi la Tribunal. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune.
Cristian Chilat, născut la 24 noiembrie 1969, cunoscut cu antecendente penale, a fost arestat la 10 februarie 2008 pentru executarea unei pedepse contopite de trei ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi infracţiuni la Codul Vamal. Pe 4 august 2010, după o a doua examinare, Chilat a reuşit să-şi obţină eliberarea condiţionată, avizată de Comisia Penitenciarului Vaslui şi parafată de Judecătoria Vaslui. La acel moment mai avea de executat 189 de zile. Dacă nu ar fi fost eliberat, el n-ar fi putut ucide duminică.
Dincolo de tragedia produsă, asasinatul de duminică a stârnit controverse şi a ridicat semne de întrebare. Fraternizează poliţiştii din Neamţ cu clanurile interlope? Se desfăşoară activitatea oamenilor legii de la Inspectoratul de Poliţie Neamţ în favoarea cetăţeanului? Aşa că, din ordinul ministrului de Interne, Traian Igaş, secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu a fost trimis la Piatra-Neamţ. Mai activ ca niciodată, Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, a ieşit ieri la anchetă, pe teren, pentru a coordona personal mersul anchetei după asasinatul de duminică. El a declarat că a analizat şi activitatea Poliţiei Neamţ în asigurarea ordinii şi siguranţei publice.
După ce a urmărit cum merg treburile pe plaiurile nemţene, chestorul-şef de poliţie Fătuloiu a propus ministrului de Interne, Traian Igaş, schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Neamţ, comisar-şef Aurelian Vasea Şoric, pentru management defectuos. Secretarul de stat a verificat atât condiţiile în care s-a petrecut incidentul, cât şi eventuale legături între poliţie şi interlopi despre care s-a tot vorbit de la producerea tragediei. Acesta a mai spus că a constatat deficienţe la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, precizând că ar putea fi demise şi alte persoane cu funcţii de conducere din IPJ Neamţ, dar şi din alte judeţe ale ţării. Comisarul-şef Aurelian Şoric se află la conducerea Poliţiei Judeţene Neamţ din iunie 2006, perioadă în care la Piatra-Neamţ au avut loc mai multe atentate generate de presupuşi membri ai grupărilor interlope locale. Presa locală a relatat că Aurelian Şoric ar avea legături cu gruparea Măraru. De asemenea, în ceea ce priveşte atacul de duminică din Piatra-Neamţ, Fătuloiu a spus că va sesiza CSM, pentru că agresorul fusese eliberat condiţionat, deşi ar fi trebuit să fie supravegheat judiciar.