Cristian Tudor Popescu a realizat un text extrem de dur nu doar la adresa politicienilor, ci și la adresa Bisericii Ortodoxe. Textul lui CTP a împânzit deja internetul, fiind distribuit de cei care se regăsesc în cuvintele jurnalistului, relatează .
”Gânduri de doliu
Zile de doliu național. Solicitat azi-dimineață de către Europa FM, am fost prezent în studio pentru... pentru ce altceva decât a-mi face meseria de gazetar așa cum o fac de-o viață? Nu mi-am imaginat că poate aștepta cineva de la mine să cânt bisericește pe nas, să mă rog în locul nesimțiților părinți ai Bisericii Ortodoxe Române sau să recit poezii și necroloage.
Faptul că vicepremierul G. Oprea s-a împins în cadru, aproape să se cațăre pe dr. Raed Arafat, într-o încercare dezgustătoare de a-și mai cârpi imaginea după ce un polițist tânăr, cum sunt majoritatea celor care au murit și mor în urma incendiului criminal din clubul Colectiv, și-a pierdut viața ca să-l ducă pe el acasă în regim oficial de urgență, că i se răcea ciorbica, m-a scos din țâțâni. Un ascultător m-a rugat să-l las în plata Domnului pe individ.
Nu pot. Sunt gazetar și cetățean, și vreau demisia acestei rușini a țării și Armatei Române, nu mă încălzește plata Domnului.
Vreau pușcărie grea pentru toți cei care au contribuit la omorârea acestor oameni – deja se ascund ca șobolanii, Primăria sector 4, în frunte cu răsturnătorul de tarabe, Popescu Piedone, tocmai a declarat că n-are vreo treabă cu ce s-a întâmplat.
N-am avut nicio ezitare să-l calific drept ticălos pe șeful PNȚ Pavelescu, care afirmă că tinerii morți nu merită doliu național pentru că „sunt sataniști”.
N-am avut nicio ezitare să-i întreb pe bucureștenii care au ieșit acum în stradă să-și manifeste solidaritatea, cum de l-au votat de două ori la Primăria Generală pe nemernicul Oprescu, ca să trăim acum în haosul ucigător al construcțiilor-capcană neautorizate și circulației sugrumate.
Faptul că președintele director general al Godporației BOR, Daniel, dă un comunicat și aflăm că se roagă pentru morți și răniți în cadru restrâns, la liturghie, nu mă abțin să-l consider o bătaie de joc. Cei care cred în el și în ceea ce reprezintă au nevoie de rugăciunea patriarhului la vedere, ca să le întărească inimile, nu de comunicate și slujbe secrete.
Sau poate Înalt Preafericirea Sa îi consideră și el sataniști pe acești tineri?
Oricum, subscriu la constatarea lui Cătălin Tolontan: „Având în vedere comportamentul BOR, pare că suntem o țară ortodoxă, dar nu creștină”.
Iar în ce privește alegerile de anul viitor pe vremea asta, mi-am exprimat speranța firavă că, poate, mutrele inumane pe care le votăm de 26 de ani încoace la conducerea țării vor fi înlocuite cu niște oameni, după cele întâmplate în zilele din urmă.
Că ziua de doliu pentru victimele acestor criminali care încearcă să se strecoare ar fi nepotrivită să spun așa ceva, nu mă va convinge nimeni, în veci.
P.S.
Presă foarte bună, decentă, evlavioasă a făcut în aceste zile TVR, televiziunea statului, care nu a transmis nicio știre vreme de aproape 9 (nouă) ore de la producerea catastrofei. Aud că șefa știrilor TVR a demisionat; necucernic cum sunt, cred că nu-i de ajuns, este necesară o anchetă penală pentru abuz în serviciu – e vorba nu de o televiziune comercială, ci de televiziunea publică, ținută în viață tocmai ca să, cică, intervină în astfel de momente de importanță națională.”, scrie Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.