x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criza, modelul spaniol: Guvernul renunţă la maşini, populaţia - la telefoanele mobile

Criza, modelul spaniol: Guvernul renunţă la maşini, populaţia - la telefoanele mobile

de Istvan Deak    |    09 Noi 2012   •   14:24
Criza, modelul spaniol: Guvernul renunţă la maşini, populaţia - la telefoanele mobile
Sursa foto: CHRISTOF STACHE/AFP

Guvernul de la Madrid renunţă la două treimi dintre maşinile oficiale pentru a economisi 10,5 milioane de euro până în 2014.
Potrivit unei hotărâri aprobate joi, Executivul condus de Mariano Rajoy va avea în total puţin peste 100 de autoturisme şi, chiar dacă economia pare mică, vicepremierul Soraya Sáenz de Santamaría susţine că astfel se poate ajunge la reduceri importante de cheltuieli. La finalul şedinţei de Guvern, ea a arătat că reducerea numărului maşinilor oficiale se va ridica, în mod progresiv, anul acesta şi în 2013, la 53%, şi că numai eliminarea cheltuielilor de combustibil va duce la economii de aproape 1,5 milioane de euro.

Soluţii

Directorii generali din minister nu vor mai avea maşini la dispoziţie, ci vor utiliza maşina de serviciu împreună cu ceilalţi colegi. La fel şi reprezentanţii Guvernului central în teritoriu. În sens asemănător, nici subsecretarii de stat nu se vor mai putea folosi de propriile maşini oficiale de la dipoziţia lor, ci le vor folosi pe cele ale întregului personal al unităţii pe care o gestionează. De asemenea, a mai spus vicepremierul spaniol, autorităţile au de gând să reducă şi numărul maşinilor oficiale destinate nivelurilor periferice ale administraţiei statului, aşa cum sunt prefecturile.

Doamna Santamaría a amintit şi de alte măsuri pe care Guvernul le pregăteşte pentru reformarea administraţiei.

Fără primă de Crăciun

Ajustările de buget afectează organizarea administraţiei la toate nivelurile, începând cu cea locală, prin reducerea importantă a numărului de consilieri şi firme publice, până la eliminarea primei de Crăciun pentru toţi funcţionarii.
Economii face şi omul de rând. Un sfert de milion de spanioli au renunţat la telefoanele lor mobile în luna septembrie, iar operatorii Telefonica şi Vodafone au resimţit cea mai mare parte a acestor decizii luate de consumatorii afectaţi de recesiune, relatează Reuters.

Declin

Autoritatea de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor din Spania a anunţat joi că numărul conexiunilor de telefonie mobilă a scăzut cu 242.000 în luna septembrie, a opta lună consecutivă de declin înregistrată de Spania, ţară cu cea mai ridicată rată a şomajului din zona euro (25,5%). Declinul din luna septembrie este mai mare decât cele 226.000 de conexiuni anulate în luna august, dar este mai mic decât recordul din luna aprilie când au fost anulate 380.000 de conexiuni.

Subvenţii pentru smartphones

În ultimele două luni, cei doi operatori de telefonie mobilă din Spania, Movistar (Telefonica) şi Vodafone, au redus tarifele, dar chiar şi aşa mulţi consumatori s-au mutat la companiile mai mici precum Yoigo, care oferă tarife mai bune. Yoigo a câştigat 40.000 de noi clienţi, iar Orange a atras 25.000 de noi utilizatori.

Atât Vodafone, cât şi Telefonica au folosit piaţa din Spania pentru a testa eliminarea subvenţiilor la telefoanele inteligente (smartphones). Săptămâna trecută însă Vodafone a anunţat că va reintroduce subvenţiile, iar Telefonica a rămas singurul jucător care nu va oferi clienţilor telefoane la preţuri reduse.

×
Subiecte în articol: euro criza guvern Spania masini populatie