x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CSM ia măsuri împotriva presei pentru modul în care a comentat decizia Justiţiei în dosarul „Trofeul Calităţii”

CSM ia măsuri împotriva presei pentru modul în care a comentat decizia Justiţiei în dosarul „Trofeul Calităţii”

26 Iun 2012   •   11:36
CSM ia măsuri împotriva presei pentru modul în care a comentat decizia Justiţiei în dosarul „Trofeul Calităţii”

Consiliul Superior al Magistratirii a sesizat Inspectia judiciara pentru a analiza daca declaratiile publice privind cazul Adrian Nastase au lezat independenta procurorilor anticoruptie si a judecatorilor instantei supreme, CSM solicitand corpului magistratilor sa ignore orice forma de imixtiune.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dezbatut marti aspecte ale evolutiilor institutionale si mediatice privind decizia definitiva pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 20 iunie, in dosarul "Trofeul Calitatii".

'Analiza Plenului a vizat, in special, interventiile, in calitate de autoritati publice, ale unor institutuii ale statului, interventiile publice ale unor asociatii profesionale si a reprezentantilor acestora, persoane politice, profesionisti ai justitiei si formatori de opinie ce au generat atitudini de sfidare si decredibilizare a justitiei, ca putere a statului. In urma dezbaterii tuturor aspectelor ce au conturat un potential fara precedent de afectare a independentei Justitiei, cu majoritate de voturi, Plenul a decis luarea unor masuri menite sa aseze in limite de decenta si disciplina discursul si actiunile publice ale diversilor exponenti ai vietii publice, responsabili de aceasta escaladare', spune CSM.

De asemenea, Plenul CSM a hotarat sesizarea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania pentru a se avea in vedere discutarea, la nivelul Uniunii, a modalitatii de respectare de catre avocati a obligatiei de rezerva in ceea ce priveste publicitatea proprie, constand in aparitii repetate in mass-media, precum si limitele in care pot fi facute comentarii publice in legatura cu cauze aflate in curs de solutionare pe rolul instantelor.

Totodata, Plenul CSM a decis sesizarea Barourilor aferente cu privire la verificarea modului in care avocatii din cauza Trofeul Calitatii au respectat deontologia profesionala prin afirmatiile si comentariile jignitoare - cu potential de afectare a reputatiei - adresate public magistratilor care au instrumentat cauza .

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cere Avocatului Poporului, Asociatiei Magistratilor din Romania si Asociatiei Procurorilor din Romania, responsabilitate institutionala, profesionala si, nu in ultimul rand, civica, in actele si actiunile promovate institutional si prin reprezentanti. Plenul CSM considera ca inadmisibile si reprobabile atitudinile manifestate de aceste institutii de a prelua aparari din cadrul unui proces aflat pe rol si de a comunica, in mod public, adrese catre CSM prin care solicita raspuns la chestiuni cu care este investita doar instanta de judecata.

Tot in sedinta de azi, 26 iunie, Plenul Consiliului a decis reluarea de urgenta a discutiilor privind trecerea politiei judiciare de sub autoritatea Ministerului de Interne sub cea a Ministerului Public, pentru a se evita orice forma sau intentie, chiar si sub forma aparentei, de influentare politica a activitatilor operative sau investigative ale politiei.

×