Şomajul, disperarea, reducerea drastică a locurilor de muncă şi a veniturilor aruncă din ce în ce mai mulţi copii în centrele de plasament. Unii sunt daţi în grija statului chiar de părinţii care-şi dau seama că nu-i mai pot îngriji. Cei mai mulţi sunt luaţi de autorităţi, după ce se constată că micuţii nu au o viaţă decentă alături de părinţi sau de rudele care-ar trebui să-i îngrijească.
Din analiza Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) reiese că problemele cela mai grave sunt la nivel local, în micile comunităţi, zonele cele mai afectate fiind Moldova şi sudul ţării. Ileana Savu, Secretarul de stat în cadrul ANPDC, a declarat că numărul de cazuri recente de copii intraţi în sistemul de protecţie a statului, neglijaţi sau abuzaţi de părinţi, a crescut cu jumătate în luna martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, situaţia fiind cauzată de criza economică. Oficialul susţine că în cele mai multe cazuri, părinţii rămaşi fără locuri de muncă "se refugiază în alcool", iar copiii nu mai sunt îngrijiţi. Conform datelor înregistrate de ANPDC, cu jumătate a crescut în acest an şi numărul copiilor obligaţi de părinţi să muncească pentru a-şi întreţine familia, faţă de media trimestrială a anului trecut.
RECOMANDĂRI ONU. Comitetul ONU pentru protecţia copilului recomandă României, în urma unei recente analize a unui raport al ţării noastre referitor la drepturile copilului, să creeze mecanisme mai bune de monitorizare şi de sprijinire a familiei, atrăgând atenţia asupra creşterii alarmante a cazurilor de copii abuzaţi şi neglijaţi în familii. Mai recomandă ridicarea moratoriului privind adopţiile internaţionale, limitate în prezent doar la rudele din străinătate ale copilului, reluarea adopţiilor internaţionale fiind, potrivit secretarului de stat Ileana Savu, o problemă de decizie politică, rezolvarea revenind guvernului. Comitetul mai cere României să intensifice campaniile de sensibilizare şi de educare a populaţiei pentru a se promova non-violenţa, constatatarea fiind că metodele folosite de români în educaţia copiilor pornesc de la principiile eronate "bătaia e ruptă din rai" sau "unde dă mama, creşte". Ar mai trebui înfiinţate instituţia Avocatul Copilului şi tribunalele pentru copii, pentru a se asigura protecţia acestora.
PLECAŢI LA MUNCĂ. Mulţi dintre copiii cu probleme provin din familii destrămate după ce un părinte sau ambii au plecat la muncă în străinătate. O parte din problemele financiare s-ar putea rezolva cu intervenţia statului Român, însă rămân cele legate de educaţia copiilor crescuţi departe de părinţi. Un prim pas ar fi alocaţia. Necunoscând legislaţia, mulţi dintre părinţii care lucrează în străinătate nu au făcut demersurile necesare pentru a le asigura copiilor diferenţa de bani între alocaţia din România şi cea din ţara în care lucrează, iar sumele sunt substanţiale şi ar putea îmbunătăţi situaţia familiilor. Oficialul ANDPC a declarat că Autoritatea face demersuri pentru ca aceşti copii să primească atât alocaţie din România, cât şi unele drepturi din ţara de muncă a părinţilor, cu condiţia ca aceştia să lucreze cu forme legale. Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale se va ocupa de plăţile alocaţiilor.
Citește pe Antena3.ro