Dintre noii parlamentari, cei de la PPDD sunt relativ puţin cunoscuţi. O simplă trecere în revistă a CV-urilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că printre oamenii lui Dan Diaconescu se află un mare număr de ofiţeri, iar unii deputaţi PPDD şi-au pus un curriculum vitae excesiv de stufos, ce cuprinde informaţii detaliate despre atribuţiile lor ca administratori sau şefi de bază auto şi, uneori, informaţii extrem de savuroase. Gen: "Locuiesc şi muncesc cu alte persoane, într-un mediu multicultural" sau "în perioada 1992-1997 am fost plecat din ţară".
Deputaţii cu notorietate mai mare, dintre cei 47 de deputaţi ai PPDD, provin dintre politicienii pe care Dan Diaconescu i-a racolat de la partidele "ciocoilor": Liliana Mincă (PC, apoi UNPR), Eugen Chebac (PSD), Tudor Ciuhodaru (PSD, apoi PC, apoi UNPR), Monica Iacob-Ridzi (PDL), Daniel Oajdea (PDL), scrie RTV.NET.
Însă şi o parte din noile figuri cu care defilează PPDD au apucat să-şi facă ucenicia într-ale politicii pe la alte partide.
Unul dintre aceştia este viceliderul Cornel-George Comşa. Acesta a fost ales, la doar 24 de ani, preşedinte al partidului înfiinţat de fostul consilier prezidenţial Marian Enache, Partidul Noua Democraţie. Comşa a fost preşedintele acestui partid în perioada 2001-2003. Cum nu prea a avut succes pe cont propriu în politică, Comşa s-a decis să-i înveţe pe alţii. În 2006, a înfiinţat firma de consultanţă Da Easy Way ce i-a avut drept clienţi pe Sorin Oprescu, Crin Antonescu şi Dinu Patriciu. De altfel, încă din 2002, ca tânăr absolvent de ştiinţe politice, Comşa a fost consilier al principelui Radu. În CV-ul său, mai scrie că, în 2002-2006, a fost consilier personal al primului-ministru. Nu ştim exact al cui, deoarece în cei patru ani au fost doi premieri, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu.
Descoperă mai multe detalii savuroase din CV-urile parlamentarilor PPDD pe RTV.NET.