x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum s-a desfășurat ultima probă a sesiunii speciale a Evaluării Naționale: Nu au existat candidați cu febră

Cum s-a desfășurat ultima probă a sesiunii speciale a Evaluării Naționale: Nu au existat candidați cu febră

01 Iul 2020   •   14:35
Cum s-a desfășurat ultima probă a sesiunii speciale a Evaluării Naționale: Nu au existat candidați cu febră

Miercuri a avut loc ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale. Din cei nouă candidați înscriși pentru susținerea probei, toți au fost prezenți și niciunul nu a avut febră, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

„Nu au existat situații de candidați absenți, eliminați sau cu temperatura peste maximul admis, de 37.3 grade Celsius”, menționează MEC.

La Limba și literatura germană au susținut proba trei candidați (București – 1 candidat, Mureș – 1 candidat, Satu Mare – 1 candidat) și șase candidați au susținut la Limba și literatura maghiară (Bihor – 1 candidat, Harghita – 1 candidat, Mureș – 3 candidat, Sălaj – 1 candidat).

Subiectul și baremul de corectare vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi joi, până la ora 12.00, în centrele de examen.

„În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui”, precizează MEC.

Constestațiile pot fi depuse joi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: evaluare nationala sesiune speciala