Judecătorii Curții Constituționale a României au decis că Guvernul este instituţia care poate numi judecătorul României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a participat la discuţiile de la Curtea Constituţională privind procedura desemnării judecătorului din partea României la CEDO, că selecţia de către comisia constituită de Guvern ar fi mult mai rapidă deoarece la CSM a fost propusă o perioadă de două luni doar pentru desemnarea unor "bieţi" procurori din România, iar Consiliul se confruntă permanent cu probleme de cvorum. Potrivit premierului, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi susţinut că în Constituţie este prevăzut că CSM propune judecătorii, dar că el a sancţionat imediat "eroarea", arătând că de fapt Constituţia stabileşte doar că CSM înaintează preşedintelui ţării astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecătorul la CEDO.
Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a reclamat la Curtea Constituţională existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi puterea executivă determinat de modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
"S-a apreciat că, prin schimbarea de către Guvern a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care a fost vidată de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa - prevăzută de art. 133 alin. 1 din Constituţia României - de garant al independenţei justiţiei", arăta CSM.
Sursa citată precizează că, din alt punct de vedere, s-a considerat că modificarea acestui mecanism prin ordonanţă de urgenţă încalcă dispoziţiile art. 115 alin.6 din Constituţia României - astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa CCR -, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Premierul Victor Ponta a anunţat în aprilie că i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze CCR, care va trebui să ofere un răspuns în chestiunea desemnării judecătorului român la CEDO, în contextul în care CSM s-a arătat nemulţumit că Executivul i-a restrâns atribuţiile în acest domeniu.
Mandatul actualului reprezentant al României la CEDO expiră în decembrie, iar Bucureştiul are obligaţia de a trimite noi propuneri până pe 26 iulie. În acest scop, Guvernul a emis recent o ordonanţă de urgenţă care prevede înfiinţarea unei comisii pentru selectarea candidaţilor, restrângând astfel atribuţiile CSM în acest domeniu.