O echipă de seismologi francezi şi turci a identificat o serie de semne premergătoare producerii unui seism, semne ce ar permite anunţarea iminenţei producerii unui seism mai devreme cu 44 de minute faţă de momentul declanşării acestuia.
Aceste rezultate au fost obţinute în urma studierii seismului produs în 1999 la Izmir (est de Istanbul) şi soldat cu 20.000 de morţi. Seismologii au identificat existenţa unei "faze de pregătire" înainte ca ruptura în falie să se producă, anunţă AFP, citată de Agerpres.
"Este vorba de un semnal seismic foarte special, care corespunde scufundării lente, în adâncime a faliei (...) generând o vibraţie care se repetă timp de 44 de minute înainte de declanşarea seismului propriu-zis", explică Michel Bouchon, director de cercetare în cadrul CNRS (Centrul naţional de cercetare ştiinţifică din Grenoble), coordonatorul acestui studiu alături de prof. Hayrullah Karabulut de la Universitatea Bosforului din Istanbul.
"Această mişcare persistă până la producerea seismului, crescând în intensitate", a mai adăugat el, precizând că acest fenomen era necunoscut înainte de analizarea datelor culese despre seismul din Izmir.
"Putem susţine că aproape jumătate dintre marile cutremure de pământ sunt precedate de activităţi anormale, care sugerează existenţa unei faze de pregătire", mai explică el, adăugând că şi în cazul cutremurului catastrofal produs vineri în Japonia "a existat o activitate seismică anormală înregistrată cu două zile înainte de declanşarea sa".
Din păcate, mai susţine cercetătorul francez, epicentrul cutremurului japonez a fost la 100 de kilometri în largul mării, unde era dificil de detectat aceste semnale premergătoare.
O alertă de cutremur cu 44 de minute înainte de producerea unui astfel de eveniment ar fi extrem de importantă. Ea le-ar permite oamenilor să se refugieze în zone sigure, departe de clădiri.