x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dacă E-urile ar fi interzise, 75% din producătorii de mezeluri ar da faliment

Dacă E-urile ar fi interzise, 75% din producătorii de mezeluri ar da faliment

20 Mar 2012   •   09:37
Dacă E-urile ar fi interzise, 75% din producătorii de mezeluri ar da faliment

Trei sferturi dintre producatorii de mezeluri ar iesi de pe piata daca nu s-ar mai folosi E-uri. Motivul? Produsele n-ar mai rezista mult timp pe raft, aditivii prelungind termenul de garantie intre 30 si 60 de zile, "in functie de modul de productie".

"Capacitatea de productie iti permite sa produci zilnic pentru o perioada mai mare. Daca nu se folosesc aceste E-uri alimentare, care sa mareasca perioada de valabilitate a produselor, nu se mai poate vinde la capacitatea de pana atunci. Astfel, productia se reduce, iar daca nu se mai obtine profit esti obligat, la un moment dat, sa inchizi societatea", a explicat presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSI), Dragos Frumosu, intr-o conferinta de presa.

Reprezentantii Asociatiei Romane a Carnii sustin ca sunt multe companii care in prezent lucreaza la diminuarea numarului de E-uri. "Avem tehnologii pe care le-am achizitionat ca sa nu mai lucram cu atatea E-uri . De circa un an, America si Europa cauta solutii pentru diminuarea numarului de E-uri. In prezent gasim solutii pe piata, de a folosi nitritul din plante, din radacinoase, si de a-l elimina pe cel chimic", spune presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Radu Timis.

Pe de alta parte, "industria nu poate functiona fara partea de aditivare, partea de conservanti". "Taranul nu va vinde niciodata la Carrefour, nu este intr-un sistem de distributie, nu poate sa aiba un pret competitiv in piata si un termen de valabilitate, doar industria poate face acest lucru", a declarat Timis.

Mezelurile romanesti nu sunt diferite de ceea ce se vinde sau se produce in Uniunea Europeana

"In ultima perioada ne-au scazut dramatic vanzarile, cu circa 20 de procente, din cauza perceptiei gresite a consumatorilor vizavi de productia si industria romaneasca a carnii. Aceasta perceptie pleaca de la faptul ca acei specialisti - nutritionisti - stiu si isi spun parerea asupra compozitiei unui produs, dar nu prezinta niciodata dovezi clare care sa le sustina afirmatiile. Mezelurile vandute pe piata interna nu sunt diferite de ceea ce exportam sau de ceea ce se produce in Uniunea Europeana", a mai spus Timis.

Reprezentantul ARC considera ca declansarea campaniei denigratoare asupra mezelurilor romanesti este corelata cu obtinerea acordului de a exporta in UE, incepand cu anul 2012.

"Imediat dupa succesul inregistrat la inceputul acestui an referitor la reluarea exportului de carne proaspata de porc in tarile UE a inceput o avalansa de informatii negative potrivit carora produsele noastre nu sunt bune. Cred ca deranjam o parte din marii producatori europeni din punct de vedere al competitiei, pentru ca au scazut importurile din UE si de la luna la luna cresc exporturile noastre pe piata UE", a subliniat Radu Timis, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, industria de procesare a carnii din Romania are in prezent 200 de unitati agreate pentru export in UE, schimburi intracomunitare cu 18 tari si 20.000 de angajati direct si in jur de 500.000 oameni integrati in industrii colaterale. De asemenea, 95% din ceea ce se consuma din acesta industrie este produs romanesc, valoarea pietei fiind estimata la 1,2 miliarde de euro.

×