Patronul televiziunii OTV, Dan Diaconescu a declarat la iesirea de la Ministerul Economiei, ocolo unde au avut loc discutiile referitoare la privatizarea Oltchim, ca a avut parte de "un lucru inimaginabil".
"A fost un lucru inimaginabil ce s-a intamplat in biroul domnului Vulpescu, ma simt furat din buzunar, ma simt ca la un tip care face alba-neagra sau Maradona cu banii. Noi am venit aici sa adaugam o fila la dosarul nostru. A inventat tot felul de tertipuri, nestiind ca sub masca acestei amabilitati se ascundea un mare jaf. Ne-au mintit ca trebuie sa retragem dosarul ca sa-l completam din nou. Noi la 11:36 aveam dosarul gata, sigilat. Domnul Vulpescu se uita la noi, beam cafea si discutam despre domnul Vuzea daca mai apare sau nu. Domnul Vuzea a intrat in secretariat la 11:56 si completeaza doar un buletin pentru a se inscrie la licitatie. La 12:01, domnul Vuzea spune ca n-am predat dosarul. Credeti-ma, mi s-au inmuiat picioarele, cum am mai patit la 18 ani cand am venit in Bucuresti de la Caracal. M-am dus la magazinul Unirea sa-mi cumpar o pereche de adidasi si acolo, in fata magazinului, era un tip care a vrut sa-mi vanda adidasi. Mi-a dat un pantof si mi-a spus sa-i dau 600 de lei. I-am dat banii si i-am spus sa-mi dea si cealalta pereche. Mi-a spus ca se duce in spate sa mi-l aduca. L-am asteptat doua ore si nu a mai venit. A fost prima teapa in viata mea. A doua a fost astazi, cand domnul Vulpescu s-a comportat exact ca acel escroc de la magazinul Unirea" a spus Dan Diaconescu.
"Noi am depus o oferta foarte mare. Chiar si daca vom pierde maine, statul roman va avea de castigat de pe urma noastra. Noi am ridicat cota atat de sus, incat statul roman va castiga de 10-15 ori mai mult decat suma propusa pentru incasarea pe pe Oltchim. Suntem aici si pentru a ridica pretul acestei licitatii. Mi se pare anormal ca un combinat care are cotatie pe bursa de 60 de milioane de euro sa fie vandut pe patru milioane de euro. Aceasta licitatie pleaca de la patru milioane de euro, care pentru mine este o suma infima. Nu mi se pare corect ca un astfel de combinat valoros sa fie vandut la doar patru milioane de euro', a sustinut Dan Diaconescu.