x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gigi Becali, Dan Diaconescu și Elena Udrea, idolii tinerei generaţii din România. În 2005, tinerii îi preferau pe Băsescu şi Mona Muscă

Gigi Becali, Dan Diaconescu și Elena Udrea, idolii tinerei generaţii din România. În 2005, tinerii îi preferau pe Băsescu şi Mona Muscă

30 Oct 2012   •   16:50
Gigi Becali, Dan Diaconescu și Elena Udrea, idolii tinerei generaţii din România. În 2005, tinerii îi preferau pe Băsescu şi Mona Muscă

Un studiu sociologic efectuat pe un eşantion de peste 1.000 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, a scos la iveală faptul că idolii tinerilor din România sunt vedetele din show-biz, iar din domeniul politic Gigi Becali, Dan Diaconescu şi Elena Udrea.

Potrivit sociologului Septimiu Chelcea, 25% dintre tinerii români au idoli. În timp ce în SUA idoli pentru tineri sunt preşedinţi sau ex-preşedinţi americani, pentru români aceştia sunt în primul rând personaje din show-biz.

"O problemă interesantă este cea a idolilor pe care îi au tinerii. În toate societăţile există idoli. Nu este vorba despre ceva sacru, ci este vorba despre viaţa de zi cu zi. Există o nevoie permanentă de idoli. În România, declară că au idoli - persoane pe care le admiră şi cu care ar vrea să se identifice - o pătrime din cei investigaţi. În primul rând, sunt idoli pentru tinerii de astăzi personajele din show-biz", a spus Chelcea, potrivit Agerpres.

Comparând cu o cercetare mai veche din 2005, se constată că în România există mulţi "idoli de o clipă", a afirmat expertul.

"Dacă ar fi să mă refer la idolii politici - şi aici este uluitor - în 2005, idolii politici erau Traian Băsescu şi Mona Muscă. Ştiţi cine sunt cei din zona politică pentru tinerii pe care i-am intervievat noi? Poate că nu vă vine să credeţi: Dan Diaconescu şi Elena Udrea. Da, există şi idoli negri şi idoli femei. O concluzie se impune şi anume că televiziunea este o fabrică de idoli", a adăugat Chelcea.

Cercetarea mai relevă că tinerii între 18 şi 25 de ani din România îşi doresc să fie în controlul propriei vieţi, iar faptul că pot face acest lucru le oferă un sentiment de siguranţă. Principala zonă în care îşi doresc să aibă controlul este cea a relaţiilor personale (68% legat de familie, 42% în relaţia cu prietenii şi 7% în relaţia cu colegii) şi mai puţin în sfera relaţiilor sociale (46% în domeniul vieţii politice şi 32% în domeniul vieţii profesionale).

În egală măsură, familia are o mare influenţă asupra deciziilor tinerilor (82% declară că sunt influenţaţi de aceasta), dar şi prietenii (56% din repondenţi declară că ascultă părerile acestora).

Când vine vorba despre băutură, opinia celorlalţi pentru schimbarea comportamentului privind consumul de băuturi alcoolice contează în proporţie de 61%. De asemenea 41% din tineri declară că şi ei exercită control asupra colegilor şi prietenilor legat de consumul de băuturi alcoolice.

În ceea ce priveşte controlul tinerilor asupra viitorului şi percepţia asupra evoluţiei situaţiei din România, studiul a relevat o discrepanţă între aprecierea evoluţiei situaţiei din România şi evoluţia situaţiei personale.

"Evoluţia situaţiei din România este mai degrabă în percepţia tinerilor negativă. Doar 39% consideră că în următorii 10 ani evoluţia situaţiei din România va fi într-o direcţie bună şi, în aceste condiţii, un număr mare - trei pătrimi din cei intervievaţi - consideră că evoluţia situaţiei lor va fi bună. Cum se poate explica faptul că într-un context social negativ în perspectivă există credinţa unei evoluţii pozitive a indivizilor? Există o cale, după părerea mea, responsabilă - aceea de a te angaja ca lucrurile să meargă într-o direcţie mai bună - şi o altă cale mai facilă, şi anume de a părăsi zona defavorizată", a conchis Chelcea.

Studiul a fost comandat de producătorul de bere Ursus Breweries şi realizat de Cult Media Research.

×