Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Frumos e în pușcărie, ce lucru minunat!
Vrei doar un pic răbdare, o pătură și-un pat :)
Atunci când nu urlă în miez de noapte, nu înjură, nu se bat sau nu dorm, deținuții au umor. De muncit muncesc foarte puțini comparativ cu numărul din ce în ce mai mare de întemnițați. Programele de reabilitare sunt câteva și șubrede, sufocate de sărăcie, rămânerea dramatic în urmă a întregului sistem de justiție și lipsa de educație și motivare a celor care acoperă doar pe hârtie funcțiile de reabilitatori. Chiar dacă sunt opt-zece-douăzeci sau mai mulți într-o cameră (ca într-un lagăr) în diversele penitenciare din țară – de la Gherla la Giurgiu, Jilava, Timișoara sau Poarta Albă și multe altele – închisoarea pentru 90% din deținuți este o pierdere de timp și consum de resurse fără noimă. Și atunci se perfecționează pentru loviturile viitoare! Multi sunt condamnați grăbit, la kilogram, pentru delicte minore și se perfecționează CONTINUU pentru viitoare delicte majore.
Paradoxul este că toți deținuții sunt mai cuminți si se "reabilitează" mai mult în perioada în care sunt cercetați direct și judecați decât după ce sunt trimiși în închisori. Volumul uriaș de dosare însa, al unui popor ce pare să devină un popor de delicvenți, judecarea lor superficială și de foarte multe ori greșită, ratează exact momentul cel mai bun al "reeducării". Iar procurorii și judecătorii se evaluează din ce în ce mai mult în funcție de "tonele" de acuzări și condamnări uitându-se că ei trebuie să repare societatea, nu s-o mutileze și fizic si psihic. România, din cauza discuțiilor interminabile despre justiție și a iresponsabiliății și ferocității unor politicieni din vârful cel mai înalt, devine un stat polițienesc, cu o populație strivită de sărăcie și frică, dar care, pe dos – avansează în delicvență.
Este un nefericit moment de tranziție pentru sistemul penitenciar din România, ca și pentru întreg sistemul de justiție. Nimic european, totul la început, parcă sunt drumurile pline de găuri imediat dupa Revoluție. Nici penitenciarele marcate de rudimentara AUTOGOSPODĂRIRE a lui Ceaușescu care, suficient de pragmatic, acorda grațieri colective în funcție de interesele economice globale. Nici legătura cu penitenciarele europene care ajută deținuții să muncească în meserii plătite serios, care le permit sa trăiasca "DUPĂ".
Noi suntem într-un fel de EV MEDIU colorat cu telefoane publice cu cartelă, distribuite raționalizat și straniu doar câte zece minute pe zi. Cluburile culturale și de reabilitare, bibliotecile, sunt primele închise, sacrificate sau "ASCUNSE" în toată țara. Sunt pe hârtie, cu schemă completă și cu activitate... doar pe hârtie. Cu educatori si psihologi de formă. Cu calculatorul, chiar neconectat la internet, prim dușman al dreptății, unealtă periculoasă dacă ajunge lângă un deținut. Cu reviste editate în penitenciare de colective întregi doar într-un singur exemplar. Pe care îl citesc doar deținuții care îl scriu deși e o revistă literară sau de cultură... GENERALĂ! Nu pedepsim deținuți inteligent în folosul societății, doar îi brutalizăm, prostim și înrăim ani de zile, mirându-ne cum explodează delictele și cum parcă se stabilizeaza o "clasă" de raufacători în creștere.
Și atunci, ca să amăgim populația și poate (sperăm) și pe cei de la Bruxelles, le dăm la ora de aximă audiență pe ecranele televizoarelor un cap de "barosan" sau sângele care curge repetat dintr-un dosar demonstrativ. Adevărata dreptate... nu e pentru "căței".
Penitenciarul Rahova este o excepție surprinzătoare. Mai curat decât marea majoritate a penitenciarelor din România, după cum spun "profesioniștii", are un club central foarte activ și foarte multe programe în desfășurare (formație de muzică, atelier de meșteșuguri, bibliotecă, centre de creație, cenaclu literar). Pe secții mai multe cluburi si biblioteci mai firave dar în creștere. Mâncarea este mai bună decât în restul țării, după declarațiile "cunoscătorilor" cu câte trei-patru condamnări la activ. Apa este excelentă, dintr-un puț propriu. Iar mulți dintre gardieni si ofițeri, NU toți, surprinzător, își iau meseria în serios, practicând-o cu respect pentru deținuți. Îi tratează ca pe niște oameni "aflați la necaz". Spun unii că toate aceste plusuri se datorează poziției foarte "ÎN" București, alții spun că trebuie să experimenteze și românii "un pic de închisoare europeană", chiar daca suntem la începutul drumului de europenizare.
Ofițerii, gardienii și mai ales deținuții, așteaptă cu sufletul la gură noul Cod Penal, sperând că, daca nu se vor monta saune în penitenciare ca în Suedia sau piscine ca în Spania sau Germania, dacă nu se vor face spații de plimbare cât un teren de fotbal, culmea, cu gazon, dacă se vor acorda lunar vizite conjugale obligatorii și firești, sau măcar 2-4 deținuți într-o cameră decentă, cu acces liber la telefonul controlat, măcar să reseteze pedepsele exagerate, care generează cohorte de nemultumiți și nedreptățiți, revoltați care deși hrăniți din puținul societății românești, se simt abandonați de dreptatea adevărată. Dreptate și justiție despre care vorbesc mulți, dar pe care în realitate o apără puțini.
Atunci când nu urlă, cântă fals în miez de noapte sau nu înjură sau dorm, atunci când mai nou după modelul filmului lui Tudor Giurgiu, nu visează la bănci superperformante de spermă, deținuții au umor. Se apără râzând tot timpul și proclamând: "Armonie și frație, nu mâncătorie, nu legătorie. Nici o dușmănie. Doar la pușcărie". :)
