x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie șoc: Cumpănaşu, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare

Decizie șoc: Cumpănaşu, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare

27 Sep 2019   •   16:11
Decizie șoc: Cumpănaşu, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare

Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare a decis suspendarea lui Alexandru Cumpănaşu din funcţia de vicepreşedinte.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a organizației.

„Fundația Colegiului Național de Apărare se delimitează de ultimele afirmații publice ale domnului Alexandru Cumpănașu, considerându-le nepotrivite și în neconcordanță cu valorile și principiile morale promovate de organizație. Afirmațiile domnului Alexandru Cumpănașu au fost făcute în nume personal, fără mandatul sau consultarea prealabilă a board-ului Fundației Colegiului Național de Apărare.

Până la lămurirea situației, Consiliul director al Fundației Colegiului Național de Apărare a decis suspendarea domnului Alexandru Cumpănașu din funcția de vicepreședinte”. 

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: Alexandru Cumpănaşu