x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deputatul Mihail Boldea, acuzat de înşelăciune într-o afacere cu imobile şi terenuri. Opt persoane reţinute de DIICOT în acest dosar

Deputatul Mihail Boldea, acuzat de înşelăciune într-o afacere cu imobile şi terenuri. Opt persoane reţinute de DIICOT în acest dosar

16 Mar 2012   •   07:38
Deputatul Mihail Boldea, acuzat de înşelăciune într-o afacere cu imobile şi terenuri. Opt persoane reţinute de DIICOT în acest dosar

UPDATE 09:59 - Opt persoane au fost retinute sambata de catre procurorii DIICOT Galati, in dosarul care il vizeaza pe deputatul Mihail Boldea care a fost audiat vineri in cazul privind ineselaciunile cu terenuri din Galati, conform Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, cele opt persoane au primit ordonanate de retinere pentru 24 de ore.

Cei opt sunt fostul membru al Comisiei de Arbitraj si fost subprefect de Galati, Aura Luchiniuc, avocata Mihaela Bolboceanu, care facea parte din cabinetul de avocatura al lui Mihai Boldea, Elena Petrea, secretara aceluiasi birou, Alexandru Bogdan Boza, fost membru PDL, Tudorel Vranceanu, Sava Lucian Mirica, Carmen Mirica si Stefan Lazar.

Acestia urmeaza sa fie prezentati sambata Curtii de Apel Galati, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.

Deputatul independent Mihail Boldea, un avocat, un fost arbitru si alte 19 persoane sunt cercetati de DIICOT pentru inselaciune, fals in inscrisuri si uz de fals, intr-un caz privind terenuri ce erau indisponibilizate in vederea confiscarii speciale in cauze penale si apoi trecute in proprietatea membrilor gruparii. Potrivit primelor informatii, parlamentarul este unul din capii gruparii, fiind avocat in cadrul Baroului Galati.

Boldea a fost ales deputat in circumscriptia electorala nr.18 Galati, colegiul uninominal nr.9. El a fost in PDL pana in septembrie 2011, cand a demisionat din partid, ulterior inscriindu-se in UNPR. In perioada 2004-2005 a fost presedintele organizatiei de tineret PD, intre 2005 si 2007 a fost vicepresedinte al organizatiei municipale PD, iar intre 2005 si 2007 a fost purtator de cuvant al organizatiei judetene a PD Galati.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galati au destructurat un grup infractional organizat, constituit din 22 de persoane, dintre care un deputat in Parlament, un avocat din cadrul Baroului Galati si un fost arbitru al Curtii de Arbitraj Galati, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, se arata intr-un comunicat al DIICOT, citat de Mediafax.

Anchetatorii fac 14 perchezitii domiciliare in municipiul Galati, in vederea identificarii si ridicarii de mijloace de proba. La sediul DIICOT vor fi aduse 22 de persoane fata de care urmeaza a fi dispuse masurile legale, dupa finalizarea audierilor.

Potrivit procurorilor, membrii gruparii identificau terenuri si imobile situate in zone centrale ale municipiului Galati, proprietatea Consiliului Local Galati sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate in vederea confiscarii speciale in cauze penale, pe care le treceau in proprietatea altor membri ai grupului.

"In acest scop, invinuitii au folosit hotarari judecatoresti falsificate sau pronuntate in baza unor acte false, respectiv hotarari arbitrale, pronuntate in fals", a precizat sursa citata.

Membrii gruparii instrainau ulterior imobilele catre terte persoane, cumparatori de buna credinta, modalitate in care obtineau beneficii financiare substantiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infractionala depaseste un milion de euro, prin raportare la un numar de noua imobile, potrivit procurorilor DIICOT.

In sarcina unora dintre membrii gruparii se mai retine ca au incercat sa obtina suma de aproximativ cinci milioane de lei prin inducere in eroare si folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestari servicii falsificat si a unui bilet la ordin completat in fals.

Cercetarile au fost efectuate cu sprijinul ofiterilor de politie judiciara din cadrul BCCO Galati, IPJ Galati si lucratori din cadrul IJJ Galati.

×