40 de percheziții se desfășoară în această dimineață în București și județele Ilfov, Ialomița și Dâmbovița. Acțiunea vizează probarea activității infracționale a patru grupări suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie, şantaj, cămătărie şi spălare de bani, fiind obţinute şi indicii temeinice privind deţinerea de către aceştia în mod ilegal de arme de foc şi muniţii., se arată într-un comunicat al Poliției Române.
”Suspecții frecventau casinouri din București, de unde își recrutau viitorii debitori, respectiv dintre clienții acestora, sumele de bani rulate în cadrul activității de cămătărie fiind de ordinul sutelor de mii de euro lunar pentru fiecare cămătar, iar dobânzile practicate ajungând deseori să depășească sumele împrumutate”, se precizează în comunicat.
Tribunalul București a emis 40 de autorizații de percheziție în urma solicitării organelor de cercetare penală.
De asemenea, urmează să fie puse în aplicare 17 mandate de aducere privind persoanele învinuite, care vor fi conduse, în vederea audierii, la sediul Poliției Sectorului 2.