Poliţiştii fac, în această dimineaţă, cinci percheziţii în municipiul Brăila şi două în Penitenciarul Galaţi, fiind vizată o grupare de înşelăciuni prin telefon care ar fi fost coordonată de doi deţinuţi.
Anchetatorii au stabilit, în urma investigaţiilor, că membrii grupării infracţionale, coordonată de două persoane încarcerate în Penitenciarul Galaţi, ar fi înşelat mai multe persoane, după ce s-au dat drept reprezentanţi ai unei companii de telefonie şi le-au spus că au câştigat premii în bani, pentru încasarea cărora trebuie să trimită prin poştă diferite sume de bani reprezentând taxa de încasare.
"Acestea sunt suspectate că, prezentându-se ca făcând parte dintr-o companie de telefonie, ar fi apelat victimele cărora le comunicau faptul că sunt câştigătoare ale unor premii în bani, pentru încasarea cărora le solicitau, însă, să transmită prin mandat poştal diverse sume de bani, reprezentând taxe de încasare ale premiilor (TVA sau alte comisioane)", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Banii trimişi prin poştă de către persoanele înşelate de membrii grupării erau încasaţi de patru bărbaţi, complici ai celor doi deţinuţi.
Poliţiştii fac percheziţii pentru identificarea şi ridicarea mijloacelor de probă care au legătură cu activitatea infracţională a suspecţilor, a precizat sursa citată.
La acţiune participă poliţişti de investigaţii criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani, IPJ Brăila, precum şi poliţişti ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi Brăila, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
În Penitenciarul Galaţi şi la mai multe adrese din judeţul Brăila au fost făcute percheziţii şi în 11 februarie, atunci fiind vizate 12 persoane care ar fi înşelat cu peste 100.000 de lei mai mulţi suceveni, cărora le-au telefonat susţinând că sunt rude şi le-au cerut bani pentru avocaţi sau pentru spitalizare.
Nouă dintre percheziţii au fost făcute la deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, alte două în municipiul Galaţi şi una în judeţul Brăila, preciza Poliţia Română.
Nouă persoane, între care şapte deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, au fost audiate atunci la sediul IPJ Suceava. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat 30 de telefoane mobile şi încărcătoare, dintre care 20 de la deţinuţii din Penitenciarul Galaţi, 28 de cartele SIM, un laptop, memory card-uri, sume de bani şi înscrisuri.