x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DGIPI: Act falsificat

DGIPI: Act falsificat

de Violeta Fotache    |    23 Iul 2009   •   00:00

Daniel Diaconu, ofiţer SRI-Braşov, a fost trimis în judecată pentru falsificarea unui document DGIPI.



În 2004, Diaconu a falsificat un document căruia i-a dat aparenţa unui înscris oficial "strict secret" al DGIPI. "Înscrisul cuprindea informaţii despre nereguli pe care le-ar fi comis un procuror în activitatea sa profesională, scopul falsificării constând în determinarea acestuia de a demisiona, fapt materializat prin demisionarea părţii vătămate din Magistratură", arată un comunicat al Parchetului Instanţei Supreme. Daniel Diaconu este soţul procurorului Ramona Diaconu, de la Parchetul Curţii de Apel Braşov. Potrivit unor surse, persoana la care se făcea referire e fostul procuror Ioan Gliga.

×
Subiecte în articol: observator