Dan Diaconescu a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei şi OPSPI, prin care solicită anularea deciziei de excludere din calitatea de adjudecatar al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la Oltchim.
El a declarat la sosire că avocaţii lui din străinătate au stabilit că ar trebui să ceară despăgubiri în valoare de două miliarde de euro; în schimb, timp ce avocaţii săi din ţară s-au gândit la o sumă mai mică.
Diaconescu a precizat că aceste despăgubiri nu vor fi solicitate statului român, ci unor persoane fizice, printre care Victor Ponta şi Remus Vulpescu, fostul şef al OPSPI. Banii se vor duce tot în bugetul Oltchim, a mai spus el. Diaconescu a afirmat că nu are cum să piardă acest proces pentru că, din punctul său din vedere, probele sunt evidente.
Privatizarea Oltchim a eşuat întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de 54% din acţiuni , nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească.
În 5 octombrie, Dan Diaconescu a depus la Parchetul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere penală la adresa lui Victor Ponta şi a lui Remus Vulpescu.