x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului intervine în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătească

Ministrul Mediului intervine în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătească

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2025   •   20:15
Ministrul Mediului intervine în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătească

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște sume absolut modice”.

Agricultorii din Lungulețu au protestat, joi, pentru că trebuie să plătească apa din Dâmbovița, de unde își irigp culturile.

De asemenea, ei trebuie să și declare câtă apă consumă pentru că există problema debitului, care, în urma irigatului, scade pentru Capitală.

„Autoritățile de control vor face controle. Este evident că apa este o resursă limitată, tocmai de asta avem și aceste probleme. În contextul schimbărilor climaticee, în contextul secetelor din perioada aceasta, e foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, și anume să declare exact câtă apă iau, și să plătească niște sume absolut modice. Vorbim de sub 10 lei pentru o mie de metri cubi pentru apa de suprafață. Deci este vorba de niște sume foarte mici, dar este foarte important să știi câtă apă este luată de acolo, tocmai pentru că aveam discuția și despre debit. Aceste lucruri sunt o normalitate. Și să nu mai spun, sunt lege. Legea va fi respectată. Există astăzi și înțeleg din discuțiile purtate cu reprezentanții Apele Române, că au avut loc deja întâlnirile cu reprezentanții agricultorilor din zonă și cu toții au căzut de acord că vor respecta legea și că vor fi încheiate aceste protocoale. Deci, una peste alta, legea este făcută ca să fie și respectată, dar ea are aici și un sens, are un rol. Un rol de a putea să gestionăm o resursă care, repet, este limitată”, a spus Diana Buzoianu, la Antena 3 CNN.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le-a spus, însă agricultorilor că nu vor mai fi controale și că se va găsi o soluție pentru ca cei de la Lungulețu să nu plătească apa pe care o folosesc pentru a iriga culturiule. Diana Buzoianu, ministurl Mediului, afirmă că declarațiile sale nu sunt contradictorii celor ale colegului său din Guvern, însă fiecare are de gestionat probleme diferite.

„Eu n-am auzit declarația domnului Barbu, dacă a spus sau nu a spus că Apele Române vor mai face sau nu vor mai face controle, dar eu vă spun că în calitate de ministru al Mediului, nu voi da niciodată, și chiar voi insista să fie controle făcute acolo unde trebuie să fie, unde sunt situații absolut flagrante de încălcare de legi”, precizează Buzoianu.

Întrebată dacă statul român va da bani pentru a subvenționa apa folosită de fermierii de la Lungulețu, așa cum a promis ministrul Agriculturii, Florin Barbu, Diana Buzoianu a spus că aceasta este o politică publică pe care o poate susține ministrul Agriculturii, dar la Ministerul Mediului nu există niciun fel de discuții în acest sens.

„Nu e niciun fel de contradicție între cele două declarații, doar că în mod evident eu vă pot spune ce va face Ministerul Mediului. Ministerul Mediului va face controale să verifice că sunt realizate și că sunt respectate legislația, iar din perspectiva Ministerului Mediului, noi nu ne ocupăm de subvenții pentru agricultură, acelea sunt deciziile luate de ministrul Agriculturii. Iar cei care vor folosi apa din Dombovița vor trebui să plătească pentru ea. Repet, o sumă modică”, a mai spus Diana Buzoianu.

Administrația Națională „Apele Române” a anunțat joi că problema captărilor de apă de pe râul Dâmbovița a fost rezolvată, iar fermierii vor putea să își irige în continuare culturile, cu condiția semnării unor contracte legale.

Reprezentanții Apelor Române au stabilit împreună cu agricultorii un set de principii care le va permite acestora să folosească în continuare apa pentru irigații, cu respectarea normelor legale. Până la 15 septembrie va fi întocmită o listă a fermierilor interesați, urmând să fie semnat un contract‑cadru care va preciza condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele aplicabile.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a fost joi la Lungulețu, în județul Dâmbovița. El a încercat să discute cu fermierii nemulțumiți că nu-și mai pot iriga culturile cu apa din râul Dâmbovița. Întâmpinat cu ostilitate, ministrul a reușit să le transmită că încearcă găsirea unei soluții corecte.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: buzoianu agricultura lunguletu