Studenţii şi absolvenţii Universităţii particulare "Spiru Haret" care au studiat la programe de studii şi la forme de învăţământ neautorizate vor putea să-şi valideze diploma într-o perioadă de cinci ani, după cum a declarat ieri ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Ei trebuie să promoveze un examen de validare, ceea ce înseamnă practic susţinerea unui examen de licenţă la o universitate care are programul de studii respective şi care a primit calificativul "grad de încredere ridicat" în urma evaluării Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Mai exact, un absolvent care are o diplomă obţinută în urma parcurgerii unui program neuatorizat va avea posibilitatea ca din această toamnă să se adreseze unei universităţi acreditate şi care a fost evaluată de ARACIS, pentru a susţine acest examen de validare. După parcurgerea acestei proceduri, absolvenţii Universităţii "Spiru Haret" vor primi o diplomă recunoscută. Cei care la sfârşitul perioadei de graţie de cinci ani nu vor parcurge acest examen de validare vor pierde orice drept, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei va declanşa procedura de anulare în instanţă a diplomelor. De asemenea, ministrul Educaţiei a precizat că susţinerea examenului de validare ar trebui suportat de către Universitatea "Spiru Haret" din taxele încasate până acum de la studenţi. Până la această oră, însă, Ministerul Educaţiei nu ştie câţi absolvenţi şi studenţi ai Universităţii "Spiru Haret" sunt în situaţia de a avea diplome ilegale.
Click pe imagine pentru mărire!
Citește pe Antena3.ro