Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus reţinerea Mirelei Ercuţă, director executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi Informare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, administrator al unor societăţi comerciale din Brăila la data faptelor, acuzată pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Alături de aceasta a fost reţinut pentru aceeaşi infracţiune Cosmin Radu Ercuţă, administrator al unor societăţi comerciale din Brăila la data faptelor, în prezent asistent manager la o firmă din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi sunt prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunerea de arestare preventivă, care a fost formulată şi ca urmare a sustragerii de la urmărirea penală.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în perioada 2007-2008, cei doi inculpaţi, în calitate de administratori în drept şi în fapt la SC Morpheus SRL Brăila, transformată ulterior în SC Bujor de Pădure SRL Tulcea, SC Sildud Agro SRL Dudeşti şi SC Teseus SRL, societăţi prin intermediul cărora au efectuat operaţiuni de comerţ cu cereale, nu au înregistrat în totalitate, în evidenţa contabilă şi în alte documente legale, operaţiunile comerciale şi veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata către bugetul general consolidat al statului a impozitului pe profit şi TVA, în sumă de peste 8,3 milioane lei, echivalentul a peste 2,2 milioane euro.