Ministrul Economiei, Adriean Videanu, i-a înlocuit din funcţii pe directorul general al Transelectrica, Stelian Gal, şi pe directorul general al Romgaz, Francisc Toth, cu Adrian Băicuşi şi, respectiv, Marcel Piteiu.
"Pe Adrian Băicuşi l-am numit azi, iar pe Marcel Piteiu ieri", a declarat Videanu, astăzi, agenţiei Mediafax. El a adăugat că deocamdată nu a înlocuit şi alţi directori de la companiile controlate de Ministerul Economiei. Fostul director general al Romgaz, Francisc Toth, a declarat că nu a primit încă notificarea oficială privind schimbarea din funcţie. Stelian Gal, în schimb, nu a putut fi contactat pentru declaraţii.
Adrian Băicuşi a fost directorul general al Siemens România până în luna iunie a anului trecut. Piteiu a fost, până la numirea ca director general al Romgaz, şeful direcţiei de exploatare din companie. Piteiu, fost deputat PDL, a ocupat şi funcţia de director general adjunct al producătorului de gaze din Mediaş. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro