Directorul general al Directiei Generale a Finantelor Publice Alba, Adela Ghisoiu (foto), a decedat ieri-dimineata intr-un tragic accident rutier produs pe DN 76, in judetul Bihor, iar alti doi functionari din cadrul institutiei au fost grav raniti. In varsta de 42 de ani, Adela Ghisoiu se deplasa, impreuna cu seful Administratiei Financiare Alba-Iulia, Stefan Bal, si cu seful Biroului Informatica al DGFP Alba, Iosif Schiau, ambii in varsta de 52 de ani, catre statiunea Baile Felix, unde urmau sa participe incepand de ieri la un curs de instruire.
HAZARDUL. In jurul orei 8:40, autoturismul DGFP Alba, un Daewoo Nubira cu numarul de inmatriculare AB 10 DGF, condus de soferul institutiei, Ioan Beldean, 47 de ani, din Alba-Iulia, a intrat intr-un copac de pe marginea carosabilului, pe raza comunei Pocola, la iesirea din municipiul Beius, la circa 50 de kilometri de Oradea. Potrivit Politiei Rutiere Beius, accidentul s-a produs din cauza neadaptarii vitezei de deplasare corespunzatoare, pe fondul unei ploi torentiale si al unui carosabil umed. In urma impactului deosebit de violent, directorul Adela Ghisoiu a decedat pe loc, iar ceilalti doi pasageri au fost raniti grav, fiind internati in Spitalul Municipal Beius. Adela Ghisoiu a fost numita director general al DGFP Alba in luna mai a.c., la propunerea PNL Alba, ea fiind una dintre persoanele apropiate ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, originara din orasul Cugir, ca si demnitarul. (Lucian Dobrater)Citește pe Antena3.ro