x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Distincţii: Premiile Radio România Cultural

Distincţii: Premiile Radio România Cultural

de Maria Sârbu    |    16 Mar 2009   •   00:00

Gala Premiilor Radio România Cultural acordate celor "ce au excelat” în domeniul respectiv în anul 2008 se va desfăşura la Teatrul Odeon, în data de 23 martie.



Trei premii speciale, făcute publice, aduc în atenţie numele unor personalităţi de marcă ale culturii române. Scriitorul Mircea Horia Simionescu va fi distins cu Premiul de excelenţă, "pentru proza sa unică în formă şi conţinut, evoluând de-a lungul a patru decenii de omologare editoriala de la experiment la clasicizare”. Poetul Dinu Flămând este laureatul, la această ediţie, a Premiului "Lux Mundi”, "pentru cariera sa poetică de patru decenii, susţinută de sensibilitatea de marcă si capacitatea de invenţie metaforică excepţională a autorului, ca si pentru admirabilele echivalări în limba româna a poemelor şi prozei neliniştite a lui Fernando Pessoa”. Cel de-al treilea Premiu special - Premiul "Iosif Sava” – revine sopranei Teodora Gheorghiu, solistă a Operei de Stat din Viena, care în 2008 a susţinut cu succes pe prestigioasa scenă a capitalei Austriei roluri de anvergură. Cu cinci ani în urmă, Teodora Gheorghiu a câştigat bursa vieneză Herbert von Karajan, respectiv premiul al doilea la Concursul "George Enescu” de la Bucureşti, care au propulsat-o pe scena internaţională.

Nominalizări
Se vor acorda premii la zece secţiuni. La categoria "Poezie”, nominalizaţii sunt: Svetlana Cârstean cu volumul "Floarea de menghin㔺i Sebastian Reichmann, autorul volumului "Mocheta lui Klimt”. La "Proză” au fost nominalizate volumele: "Zilele regelui” de Filip Florian, "Foxtrot XX” de Răzvan Petrescu, "Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţite de un inedit epistolar precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor în prezentarea lui Ion Iovan” şi "Fantoma din moară” de Doina Ruşti.

La secţiunea "Film” au fost nominalizaţi regizorii Radu Muntean pentru filmul "Boogie”, George Dorobanţu pentru "Elevator” şi Nae Caranfil pentru "Restul e tăcere”, iar la "Teatru” - Marcel Iureş pentru activitatea sa teatrală şi organizatorică de la Teatrul Act, Tompa Gabor şi Alexandru Darie pentru organizarea Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa şi Andrei Şerban pentru spectacolul "Spovedanie la Tanacu”.

Nominalizaţii la secţiunea "Arte plastice” sunt: pictoriţa Angela Tomaselli, artista decoratoare Daniela Frumuşeanu, pictorul Gheorghe Iacob şi graficianul Mircia Dumitrescu.

Pentru categoria "Muzică”, au fost nominalizaţi violoncelista Laura Buruiană, violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Luiza Borac. Lista nominalizărilor continuă, la secţiunea "Educaţie şi învăţământ”: Aurora Luminiţa Stănescu, şefa secţiei Relaţii publice, marketing cultural şi programe educaţionale de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"; Elena Tudor, asistent cercetător la Muzeul Naţional de Geologie, coordonator al proiectului şcolar "Pământul în trei cuvinte: minerale, roci, fosile”; Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori; Ana Maria Iuga, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, coordonatorul serilor culturale din seria "Povestea vecinilor” şi Biblioteca Metropolitană din Bucureşti – filiala "Ion Creangă”. Nominalizaţii la secţiunea "Ştiinţă” sunt: generalul Dumitru Constantin Dulcan; Roxana Rădvan, doctor în fizică, directorul Centrului de restaurare a obiectelor de patrimoniu prin tehnici laser din Bucureşti şi Narcis Avarvari, doctor în chimie la Universite d'Angers din Franţa.

Publicaţiile Suplimentul de cultură, Cuvântul şi Observator cultural au fost nominalizate la secţiunea "Reviste şi suplimente culturale”, iar la "Emisiuni TV” – "Parte de carte” (ProTv), "La porţile ceriului” şi "Arta.ro” (TVR Cultural).

×
Subiecte în articol: mass-media