x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Divergenţe "pe mute”

Divergenţe "pe mute”

de Violeta Fotache    |    06 Mai 2010   •   00:00

Între Ministerul Justiţiei şi CSM s-au purtat ieri discuţii contradictorii, pe ascuns de ochii presei



Două puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii au postat Ministerul Justiţiei (MJ) şi forul suprem al judecătorilor şi procurorilor pe baricade opuse. Divergenţele de opinii s-au făcut simţite mai întâi cu privire la obiecţiunile ridicate de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cu  privire la raportul privind starea justiţiei pe anul 2009, raport dezbătut în plenul CSM încă din luna martie. Deşi presa nu a participat la "deliberări" , pe surse, am aflat că pentru protestul magistraţilor de anul trecut ministrul îi consideră responsabili şi pe membrii CSM, pentru că nu au avut o atitudine "tranşantă" pentru prevenirea acţiunii. Membrii CSM nu au fost de acord ca aceste obiecţiuni să fie introduse în raportul privind starea justiţiei, ce va fi prezentat Parlamentului, ci doar "au luat act" de poziţia MJ.

Disensiunile în materie de viziuni şi reformă s-au făcut simţite şi în ceea ce priveşte Strategia de Dezvoltare a Justiţiei ca serviciu public, elaborată de MJ. Chestiune în care ministrul Predoiu a punctat că nu se înţelege clar dacă punctul de vedere exprimat de magistratul Dan Lupaşcu este şi cel al CSM. Una, peste alta, CSM va "livra" ministerului obiecţiunile la această strategie până la data de 14 mai când va fi închisă dezbaterea publică a proiectului de Strategie.

×
Subiecte în articol: observator