x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA face recurs la decizia de achitare a lui Gigi Becali şi Victor Babiuc

DNA face recurs la decizia de achitare a lui Gigi Becali şi Victor Babiuc

de Agerpres    |    24 Mai 2012   •   13:07

Directia Nationala Anticoruptie va face recurs la decizia de achitare a lui Gigi Becali si a fostului ministru al Apararii, Victor Babiuc, pronuntata joi de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Omul de afaceri Gigi Becali si fostul ministru al Apararii, Victor Babiuc, au fost achitati de instanta suprema in dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

In acelasi dosar, au mai fost achitati Dumitru Cioflina, fost sef al Marelui Stat Major General si secretar de stat in MApN si Ioana Cristina Babiuc, fiica fostului ministru Victor Babiuc.

Motivul invocat in decizie este ca infractiunii ii lipseste unul din elementele constitutive.

De asemenea, instanta a decis ridicarea sechestrului asigurator pus pe doua terenuri ale lui Gigi Becali din Voluntari, asupra unui imobil apartinand lui Victor Babiuc, asupra unui teren detinut de Ioana Cristina Babiuc, precum si asupra unui imobil a lui Dumitru Cioflina.

Judecatorii au respins si actiunea civila initiata de Ministerul Finantelor Publice.

Decizia judecatorilor a fost luata cu unanimitate, insa hotararea nu este definitiva, urmand ca recursul sa se judece la completul de cinci judecatori al ICCJ.

×