x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA scandează la Instanţa Supremă: "Mitică la puşcărie!"

DNA scandează la Instanţa Supremă: "Mitică la puşcărie!"

24 Sep 2012   •   17:25
DNA scandează la Instanţa Supremă: "Mitică la puşcărie!"

Procurorul DNA a aratat luni, la instanta suprema, ca Tribunalul si Curtea de Apel i-au achitat in mod gresit pe presedintele LPF Dumitru Dragomir si pe Gino Iorgulescu, pe motiv ca probele acuzarii nu dovedesc faptele imputate, si a cerut in consecinta condamnarea celor doi la pedepse cu executare.

Potrivit Mediafax, instanta suprema a dezbatut luni recursul procurorilor DNA in dosarul in care Tribunalul Bucuresti si, ulterior, Curtea de Apel Bucuresti au stabilit achitarea presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, a fiului acestuia, Bogdan Dragomir, a lui Gino Iorgulescu si a soferului LPF.

La termenul de luni al procesului, procurorul DNA a prezentat pe larg care sunt, in opinia acuzarii, erorile comise de instante atunci cand i-au achitat pe cei patru.

Procurorul a aratat ca Tribunalul Bucuresti a apreciat ca probatoriul este insuficient pentru dovedirea acuzatiilor, subliniind ca aceasta argumentatie a instantei este nejustificata, intrucat probele dovedesc coruptia si spalarea de bani de care sunt acuzati inculpatii din acest dosar.

Totodata, procurorul a precizat ca documentele Garzii Financiare, dar si ale altor institutii, dovedesc actiunile celor patru.

O alta eroare comisa de tribunal ar fi, in opinia procurorului, aceea ca mentioneaza, in motivarea deciziei de achitare, faptul ca Adunarea Generala a LPF ar fi cerut si ar fi fost de acord cu contractul privind cumpararea terenului ce face obiectul acestei cauze, afirmatie "total neprobata". Procurorul a aratat ca instanta nu motiveaza aceasta afirmatie, iar la dosar nu exista niciun astfel de document.

DNA imputa tribunalului si sustinerea faptului ca Dumitru Dragomir ar fi fost mandatat de Adunarea Generala a LPF sa se ocupe de perfectarea contractului privind terenul respectiv.

Cu acelasi prilej, procurorul a aratat, din nou, ca nu exista un astfel de mandat depus la dosarul cauzei, precizand totodata ca tribunalul a pus pret pe declaratiile martorilor propusi de aparare si a eliminat declaratiile martorilor acuzarii.

Procurorul a intarit ideea, aratand ca LPF a dat un raspuns oficial la cererea DNA prin care a aratat ca nu va exista vreodata un mandat pentru ca Dragomir sa se ocupe de perfectarea contractului de vanzare-cuparare a terenului in cauza.

in legatura cu decizia de mentinere a achitarii date de Curtea de Apel Bucuresti, procurorul DNA a aratat ca din completul de judecata a facut parte si magistratul Viorica Costiniu, "care avea o problema foarte mare privind incompatibilitatea".

Procurorul a precizat ca acest judecator ar fi trebuit sa se abtina de la judecarea acestei cauze si ca DNA nu putea sa recurga la procedura recuzarii, nefiind parte in cauza.

"Costiniu face afirmatii nejustificate. Noi niciodata nu am spus ca Dumitru Iacob este cel mai credibil martor. Trebuie sa observati ca si instantele pot comite erori", a mai aratat procurorul.

Acesta a precizat ca Dumitru Dragomir a incercat sa-si preconstituie probe atunci cand, la Adunarea Generala din decembrie 2007, i-a pus pe reprezentantii acestei formatiuni sa reconfirme, printr-un document oficial, decizia prin care, in 2001, aceeasi AG l-a imputernicit pe Dragomir in legatura cu demersurile pentru achizitionarea terenului.

In consecinta, procurorul a cerut pedepse cu executare in cazul lui Dumitru Dragomir, pentru luare de mita, si al lui Gino Iorgulescu, pentru spalare de bani.

Totodata, el a cerut sa fie condamnati si fiul lui Dragomir, Bogdan Dragomir, precum si soferul LPF, Florin Badita.

In 5 mai 2008, Dumitru Dragomir a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru luare de mita, iar Gino Iorgulescu, fost presedinte al FC National si fost membru in Adunarea Generala a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a fost deferit justitiei pentru dare de mita, spalare de bani si participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals intelectual.

Totodata, procurorii anticoruptie l-au trimis in judecata si pe Florin-Bogdan Badita, fost angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal ca sofer personal al lui Dumitru Dragomir, care de la data de 1 februarie 2004 este administrator al SC "Bodu" SRL Bucuresti, pentru complicitate la luare de mita, spalare de bani, participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals intelectual si uz de fals.

Alaturi de acestia, in acelasi dosar a fost judecat si fiul presedintelui LPF, Bogdan-Dumitru Dragomir, pentru spalare de bani si participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals intelectual.

×
Subiecte în articol: puşcărie dumitru dragomir dna