Potrivit documentului, energia curată și tehnologia pot fi exploatate pentru a evita dezastrul climatic iminent. În cadrul unei întâlniri organizate în Elveția, oamenii de știință din domeniul climei au avertizat că un obiectiv cheie privind temperatura globală va fi probabil ratat. Ca urmare, documentul semnat de participanți prezintă modul în care reducerea rapidă a consumului de combustibili fosili poate evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Ca răspuns la aceste concluzii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că toate țările ar trebui să își devanseze planurile de reducere la zero cu un deceniu. Aceste obiective ar trebui să reducă rapid emisiile de gaze cu efect de seră care încălzesc atmosfera planetei.
„Există o fereastră de oportunitate care se închide rapid pentru a asigura un viitor locuibil și durabil pentru toți", se arată în documentul citat de BBC.
Guvernele au convenit anterior să acționeze pentru a evita ca majorarea temperaturii globale să depășească 1,5 grade Celsius. Dar lumea s-a încălzit deja cu 1,1 C, iar acum experții spun că este posibil să depășească 1,5 C după anul 2030.
(sursa: Mediafax)